În ziua de 21 octombrie a.c. în jurul orei 10.30, un jandarm care face parte din dispozitivul de protecţie de la Trezoreria Iaşi a observat pe una din mesele, din locul destinat publicului, un teanc cu bani, fara ca langa acesta sa fie vreo persoană. Deşi în sală de aflau mai multe persoane, nici una dintre acestea nu a observat cine a lasat acei bani pe masa. Împreună cu doi martori, jandarmul a procedat la ridicarea şi numărarea banilor, in cauză fiind vorba de 5000 lei. După aproximativ 20 minute, la Trezorerie s-a prezentat o femeie care a reclamat pierderea unei sume de bani, respectiv suma de 5000 lei. S-a procedat la efectuarea de verificări, iar ulterior la predarea sumei către persoana care a pierdut banii, aceasta fiind casieră la o instituţie publică din Iaşi.