Deschidere

Doneaza o butelie pentru fata cu handicap terorizata de chiriasii Primariei din caminul Canta 60B!

By Redacția

November 26, 2017

Irina Gabriela, femeia in trup de copil pe care o creste tatal ei in caminul Primariei din strada Canta 60B, are nevoie de ajutorul nostru. Arădoaie Dumitru, impreuna cu fiica sa Irina, incadrata intr-un grad accentuat de handicap, locuiesc in caminul primariei, cu 340 de lei pe luna, atat cat reprezinta pensia fetei.

„Traim numai din pensia copilului de 340 de lei, pe motiv de boala. Are schizofrenie si isi face nevoile pe ea. I-am dat in judecata pentru ca trebuiau sa-i dea copilului insotitor. Eu mi-am pierdut ani de munca ca sa am grija de fata, dar nici acum nu sunt insotitor…. Lucram pe taxi in Bucuresti si intr-o zi, sotia si cu fata s-au dus sa cumpere ceva. Un nenorocit a venit cu viteza si mi-a omorat sotia pe verde. Avea 29 de ani. Fata a ramas socata, i-o stationat mintea. Acu, in afara de ea, nu am pe nimeni. Mi-au murit toti, parinti, frati, o sora, socrul, soacra, ca de aia s-a vandut si apartamentul din Dacia, unde am stat, iar noi am ajuns aici. Am platit utilitatile, dar nu vor sa-mi traga lumina din cauza ca trei sferturi din camin sunt tigani care nu dau un leu la utilitati. De multe ori ies cu fata in oras si ma plimb de nebun din cauza tiganilor. Vin, imi bat in usa pentru ca le spun sa nu faca galagie. Imi face fata handicapata, o scuipa. S-au pisat pe usa si mi-au distrus-o. La unu noaptea dau cu pumnii in usa. Sunt multi si politia spune ca nu are ce sa le faca”, este povestea familiei Aradoaie, relatata pe larg de AgoraPress.

Sub povara acestor drame, ultimii doi membri ai familiei Aradoaie ar avea nevoie de o alta viata, de un alt spatiu, de nou inceput. In modestia lor, acestia ne-au spus ca nu au nevoie decat de o butelie.

Am reusit sa facem rost de pampersi de la o fundatie din Iasi, iar singurul lucru de care am avea nevoie, in afara unui loc linistit in care sa-mi pot creste fata, este o butelie. E iarna, temperaturile sunt din ce in ce mai scazute, mancarea de la cantina sa sleieste in camera si tare mi-as dori sa ii pot da fetei, macar niste mancare calda”, ne-a spus Dumitru Aradoaie.

Cazul se afla in evidentele DAC Iasi si face parte din Campania umanitara „Daruim de Craciun”, initiata de AgoraPress.

Nelu PAUNESCU