O batrana de 88 de ani din Iasi, abandonata de familie la Spitalul Sf. Spiridon

0
94

O bătrână din Iaşi stă de mai bine de o săptămână abandonată în spital, iar medicii nu o pot externa, pentru ca nicio rudă nu s-a interesat de ea. Astfel, actele de externare nu pot fi semnate. Pacienta a fost găsită leşinată în casă, pentru că nu mâncase de aproape o săptămână.
Femeia de 88 de ani locuieşte singură, într-un apartament din Iaşi. Pentru că nu a mai ieşit deloc pe banca din faţa blocului, unde obişnuia să stea, vecinii femeii şi-au făcut griji, iar după ce au sunat la uşa batrânei şi au văzut că nu răspunde, au alertat imediat autorităţile. Un echipaj de Pompieri a scos-o, pe bătrână din casă. Era căzută la pământ şi nu mai reuşise să se ridice de zile întregi.
Bătrâna este internată de mai bine de o săptămână la Spitalul “Sf Spiridon”, unde primeşte îngrijiri medicale. Femeia nu are leziuni grave, dar nu poate fi externată pentru că nicio rudă nu a venit să se intereseze de soarta ei. De când este internată în spital, nepoata femeii refuză să mai răspundă apelurilor telefonice date de medici.
Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei de Asistenţă Comunitară, iar bătrâna ar putea ajune într-unul dintre caminele de bătrâni ale primăriei.
Înainte să se pensioneze, femeia de 88 de ani a lucrat în departamentul administrativ al Spitalului de Copii “Sf Maria” din Iaşi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here