Local

Numire controversata la Spitalul Spiridon din Iasi: Rafila l-a pus director medical pe Dan Timofte, demis acum o lună pentru incompetenta

By Redacția

August 02, 2023

Doctorul Dan Timofte a revenit în conducerea unității sanitare, ca director medical, la numai o lună după ce actualul ministru Rafila l-a demis pentru incompetență din funcția de manager. Alexandru Rafila l-a numit director medical interimar în locul conf. dr. Lidia Ionescu. Timofte fusese demis din funcția de manager în urmă cu numai o lună de același ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Decizia ministrului Alexandru Rafila a fost criticată dur de deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate. Acesta a lansat acuzații grave la adresa ministrului Sănătății pentru numirea lui Dan Timofte ca director medical la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, după ce tot el l-a demis în urmă cu doar o lună pentru incompetență. “Prin ordinul de ministru 2595 din 27 iulie, Rafila l-a numit în funcția de Director Medical al Spitalului Sfântul Spiridon pe fostul manager al aceluiași spital care, timp de 4 ani, a ascuns faptul că în acel spital se refoloseau dispozitive de unică folosință pentru pacienții cu afecțiuni grave ale inimii. Domnul Dan Timofte a băgat în faliment Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, la această oră majoritatea stocurilor de medicamente și consumabile este ZERO!Renumirea lui Dan Timofte în fruntea conducerii Spitalului Sfântul Spiridon arată modul cinic și ticălos prin care conduce Rafila sistemul sanitar din România.Cum poate să acorde Rafila încrederea funcției de Director Medical unui om pe care l-ai demis acum o lună? De aceea mor oameni cu zile în spitalele României și pacienții sunt abandonați pe străzi pentru că Rafila numește în funcție în mod iresponsabil manageri și directori medicali dovediți corupți sau incompetenți! Vă aduc aminte că am sesizat DNA acum câteva luni în privința aceluiași Dan Timofte care a încălcat legea flagrant, a operat pacienții în perioada în care, ca manager DOVEDIT INCOMPETENT, nu se ocupa de bunul mers al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Pentru asta a fost demis. Deci, Rafila, prin ordin de ministru, califică ca fiind competent, un manager despre care a spus oficial, prin alt ordin de ministru că ar fi incompetent! Aceasta este România lucrului prost făcut, condusă de Ciolacu care menține în funcția de ministru al Sănătății pe fiul fostului șef al Securității din Arad, un monument de lene și incompetență!”, a declarat Emanuel Ungureanu. Anomalie sanitara Daniel Timofte a fost numit manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași în decembrie 2020, apoi a devenit manager al spitalului, din septembrie 2021, prin concurs. Nereguli multiple au fost identificate la spitalul din Iași în perioada 04.07.2022 – 12.08.2022, tot în timpul mandatului lui Timofte, si asta după ce tot ministrul Alexandru Rafial a trimis o comisie pentru a realiza un audit. In acest moment, manager al unitatii medicale este Mihai Corneliu, un individ plecat de la sefia Garzii Financiare Botoșani, ulterior dat afara sau fugarit pe romaneste, de la Spitalul Judetean din Botoșani si de la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iasi. Potrivit declarației de avere, dr. Daniel Timofte a încasat de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și IML Iași 271.155 de lei, cu 8.757 de lei mai mult decât în 2021. Fake news userist Pe acest subiect, aseara tarziu, copiii de la USR Iasi, prin vocea presedintelui USR, Stefan Tanase, fost subprefect de Iasi, au remis presei un fake news de zile mari – “Managerul morbid al by-pasurilor de unică folosință refolosite, Dan Timofte, repus în funcția de mager la Spitalul Sf. Spiridon din Iași”. Fara sa verifice informatia, care deja aparuse in presa forma corecta, acestia anuntau intr-un comunicat ca Rafila l-a repus in functia de director executiv pe Daniel Timofte. Surprinzator, aceasta grupare anonima de tinerei, care ies cu cate un comunicat odata la un an, si acela cu informatii eronate, a lansat numai putin de 3 candidati la Primaria Iasi. Viitorul politicii de Bahlui pare mai sumbru decat atrocitatile de la Spitalul Sf. Spiridon. Radu SEICARU