UPDATE. De la începutul pelerinajului (vineri, 9 oct.2015, ora 20.00) şi până în prezent s-a intervenit în peste 600 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin, dureri abdominale). 25 de persoane au fost transportate la spital .
De la începutul pelerinajului la moastele Sfintei Parascheva, de vineri, 9 octombrie, ora 20.00, şi până în prezent s-a intervenit în peste 150 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin, dureri abdominale). Cinci persoane au fost transportate la spital . Nu au fost constatate fapte cu caracter contravenţional sau penal decătre efectivele de jandarmi din cadrul dispozitivelor de ordine .Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea deJandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordinestabilite de organizatori, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitivîn cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde oatenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă învedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice înincidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniştii publice
“Misiunea de asigurare a ordinii şi securităţii publice pe timpul pelerinajului laMoaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară fără probleme deosebite.Până în acest moment nu au fost înregistrate situaţii sau evenimente deosebite.Structurile Ministerului Afacerilor Interne precum şi instituţiile cu care se cooperează asigură buna desfăşurare a evenimentului religios, măsurile specifice de intervenţie şiprim ajutor, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale”, a spus locotenent-colonel Marius Țăranu, purtător de cuvânt alGrupării de Jandarmi Mobile Bacău.