Ruptura tot mai accentuată dintre iluziile din capul politicienilor și ceea ce vor cetățenii cu adevărat este vizibilă și la fiecare debut de an școlar. Personaje fără credibilitate, cu probleme penale sau cu școli făcute doar pe hârtie cred că mai pot păcăli pe cineva dacă vin în fața unor elevi, părinți și cade didactice și recită cuvinte scrise de alții, fac promisiuni pe care nu le respectă și îi sfătuiesc pe alții să aibă o conduită de viață de care ei înșiși nu sunt capabili. În schimb, elevii, cadrele didactice și părinții vor, în locul unor discursuri sforăitoare, fapte concrete: școli cu toalete moderne, căci acest lucru este mult mai important decât afirmă ministrul Educației, legi predictibile, nu modificări radicale făcute în vacanță, fără dezbatere publică, finanțare la nivelul asumat de peste două decenii și niciodată respectat și înțelegerea, dinspre politicieni, a importanței școlii în dezvoltarea unei țări și a unor comunități puternice. Cum să fii multiplu urmărit penal și să te duci să le vorbești elevilor despre cinste, despre meritocrație și despre reușita în viață prin muncă și răbdare? Cum să fii omul Rusiei dictatoriale în România și să te duci în fața unor copii conectați de mici la Occident și la valorile europene? Nu se va întâmpla altceva decât să fii huiduit. Mă adresez colegilor mei parlamentari, inclusiv celor din Iași, poate aud strigătul disperat al celor implicați în educație. Nu mai girați modificări pe genunchi care influențează pe decenii viitorul copiilor noștri! Nu mai închideți ochii când politicieni rău intenționați vor să mențină feudele școlare în detrimentul tinerilor care trebuie să ducă această țară mai departe! De fapt, aproape nimic nu e festiv la deschiderea anului școlar 2022/2023. Sunt tot mai puțini elevi care ajung până la finalul ciclului liceal, sunt tot mai puțini profesioniști care rezistă în școli. La o școală din Iași, două clase au început anul fără învățător. Titularii s-au pensionat anticipat, sătui să mai fie cobaii unora care-și bat joc de educație. Două suplinitoare au participat la ședințele cu părinții, dar în prima zi de școală au anunțat că nu le mai trebuie. Au plecat. Alte trei cadre didactice au ales o școală particulară, o variantă incomparabil mai bună. Dacă se continua cu bătaia de joc la adresa slujitorilor din învățământ, nu va mai avea cine să ne educe copiii. Marius BODEA, senator USR de Iași