Propunerile social-democraților ieșeni pentru Parlamentul României au fost depuse la Biroul Electoral Județean. Astfel, lista de la Senat este deschisă de Maricel Popa, președintele organizației județene a PSD și fost președinte al Consiliului Județean Iași. Pe locul doi, se află actualul deputat Bogdan Cojocaru, liderul TSD la nivel național, următoarele locuri fiind ocupate în ordine de prof. univ. dr. Paul Corneliu Boişteanu, omul de afaceri Florin Boca, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, actual senator, fost Președinte al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, primarul comunei Butea Anton Anti și Aurica Cobuz, fostul primar al comunei Țibănești.
Pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de actualul senator Vasile Toma, specialist pe zona de transporturi, urmat de actualul deputat Vasile Câtea, președinte al Federației Române de Box, de Marius Ostaficiuc, președintele Organizației Municipale Iași al PSD și consilier județean, de deputatul și viceliderul grupului social-democraților din Camera Deputaților Silviu Macovei. Propunerile PSD Iași continuă cu actualul deputat Vasile Axinte, Ionuț Cîmpeanu, Constantin Apintiliesei, Bogdan Balanişcu, Bogdan Cruceanu, dr. Elena Mitrofan, prof. univ. dr. Dorin Luca, Mihai Mihalache, Ștefan Caisin și Radu Balint.
Marius GAVRILESCU