Național

Normele pentru decontarea navetei cadrelor didactice au fost aprobate. În cât timp trebuie plătite sumele

By Redacția

July 16, 2015

Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru naveta la și de la locul de muncă au fost aprobate miercuri, prin hotărâre de Guvern. Potrivit actului normativ, naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi – transport în comun: microbuze, autobuze, tren, ambarcaţiune sau autoturismul / ambarcaţiune proprietate personală sau deținut/ă legal . Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin unităţii de învăţământ sau autorităţii administraţiei publice locale se va efectua gratuit, conform programului și pe rutele stabilite prin hotărâre a autorității deliberative, precum și cu respectarea orarului/programului unității de învățământ.

De asemenea, cadrele didactice au obligația să prezinte lunar instituției de învățământ în care îşi desfășoară activitatea, documentele justificative pentru decont însoțite de cererea tipizată pentru decontarea lunară a navetei. Decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă se face integral, în luna următoare depunerii documentelor justificative, în condițiile stipulate de metodologie.

Consiliul de administraţie al unităţii de învățământ analizează și verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor și fundamentează necesarul lunar de finanţare, individual și pentru toate cadrele didactice din unitatea de învățământ. Directorul unităţii de învățământ transmite necesarul de finanțat, sub formă de solicitare, primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăților.

Potrivit prevederilor art. 37 de OUG 37/2014, finanțarea acestor cheltuieli se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale și din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată, pentru echilibrarea bugetelor locale.

Decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă este destinată cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar care nu dispun de locuinţă în localitatea unde au postul.

În prezent, un număr de aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rândul personalului didactic de predare si personalului didactic auxiliar, efectuează zilnic naveta între localitatea de reședință și localitatea în care își desfășoară activitatea. Cea mai mare pondere din rândul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta se înregistrează la unitățile de învățământ din mediul rural.