Noi surprize pregătite de Opera Iaşi – un site mai atractiv si mai multe spectacole de colinde

0
98

Biletele pentru cele trei concerte de colinde programate iniţial au fost epuizate ȋn câteva ore. Ca urmare, conducerea a decis programarea altor două reprezentaţii. Biletele vor putea fi achiziţionate de pe noul site, care va fi lansat pe 1 decembrie

Programul pregătit de Opera Naţională Română Iaşi pentru luna decembrie a fost excelent primit de spectatori, cererea pentru bilete fiind foarte mare.

La multe reprezentaţii tichetele de intrare au fost epuizate deja, cel mai mare interes suscitând “Concertul de colinde”. Drept urmare, conducerea Operei a decis programarea unor noi spectacole.

Iniţial, am programat trei concerte de colinde, la fel ca anul trecut. În doar câteva ore, toate biletele au fost vândute! Ţinând cont de interesul foarte mare al spectatorilor, am decis să programăm alte două noi spectacole de colinde. Acestea vor avea loc pe 21 decembrie, ȋncepând cu ora 20:30 şi pe 23 decembrie, de la ora 17. Programul lunii decembrie va conţine astfel 11 reprezentaţii, un record ȋn ultima perioadă. Sper ca eforturile tuturor celor care alcătuim familia Operei ieşene să mulţumească exigentul nostru public, iar clipele de bucurie pe care le vom oferi să sporească magia sărbătorilor” a declarat managerul interimar al O.N.R.I, Cosmin Marcovici.

Biletele de intrare la cele două noi concerte vor putea fi achiziţionate ȋncepând de pe 4 decembrie, de la Agenţia Operei, situată ȋn foaier, dar şi de pe site-ul www.operaiasi.ro, care va ȋmbrăca haine noi.

Au existat nemulţumiri legate de faptul că apăreau diferite probleme tehnice la achiziţionarea biletelor de pe site. Pentru remedierea acestora, am ȋmbunătăţit site-ul din punct de vedere tehnic. Totodată, acesta va avea şi o nouă prezentare, mult mai atractivă, cu date mult mai complexe. Lansarea noului produs va avea loc pe 1 decembrie. Sperăm ca şi site-ul să fie apreciat de prietenii noştri din mediul virtual, mai ales că avem semnale foarte bune pe această direcţie, creşterea spectaculoasă a paginii de facebook şi reacţiile de după inaugurarea paginii de instagram” a mai precizat managerul Operei ieşene.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here