Noi locuinţe ANL vor fi construite la Iaşi. Peste 150 de apartamente pe Smardan si Fantanilor

0
86

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a semnat contractele de lucrări pentru două amplasamente de construcţii, în strada Smârdan nr. 8 – 18 şi pe str. Fântânilor nr. 35 – 51. Astfel, vor fi construite 151 de apartamente, dintre care 72 pe Smârdan şi 79 pe Fântânilor, fiind locuinţe destinate tinerilor în sistem ipotecar. Apartamentele din str. Smârdan vor fi ridicate de către SC Construcţii Unu, în asociere cu SC Coral SRL, iar cele de pe Fântânilor vor fi construite de către Iasicon SRL, ambele societăţi având experienţă în acest gen de lucrări. “Sperăm ca aceşti constructori să-şi ducă la îndeplinire condiţiile contractuale. Contractele sunt încheiate cu ANL, municipalitatea urmând să asigure utilităţile în zonă. Urmează ca, în perioada următoare, să asigurăm un spaţiu în care să poată fi primite dosarele şi să se poată lucra astfel în bune condiţii în vederea selectării tinerilor solicitanţi”, a declarat primarul Mihai Chirica. În prezent, există 4.479 cereri de locuinţe ANL, dintre care 465 de solicitări îndeplinesc condiţiile privind atribuirea unor astfel de apartamente. (R.S.)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here