„Noaptea cercetătorilor” revine în parcul Palas: experimente distractive pentru copii și conferințe informale cu cercetători și alte surprize

0
72

Parcul Palas se transformă într-un veritabil laborator al cunoașterii și inovației, în acest final de săptămână. Cea de-a 12-a ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor” are loc vineri, 27 septembrie 2024, iar curioși de toate vârstele sunt așteptați să descopere experimentele interactive și demonstrațiile științifice prezentate de cercetători din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Intrarea este gratuită pentru toți curioșii.

 „Noaptea Cercetătorilor” UAIC promite să fie o experiență captivantă pentru toate vârstele, oferind o oportunitate rară de a pătrunde în universul fascinant al cercetării științifice. Vineri, începând cu ora 17.00, în zona patinoarului Palas, vizitatorii vor fi întâmpinați de o atmosferă vibrantă, plină de curiozitate și entuziasm pentru știință. Curioșii vor avea oportunitatea să manipuleze  echipamente de laborator avansate.

Pentru cei mici, organizatorii propun puțină „magie științifică”, prin activități educative și experimente distractive special concepute pentru a le stimula creativitatea și gândirea critică, în timp ce adolescenții vor avea șansa să exploreze potențiale cariere în domeniul cercetării, interacționând direct cu profesioniști din diverse domenii științifice.

În Amfiteatrul Palas, începând cu ora 18.00, vor avea loc o serie de prezentări de știință, sub titlul „La o bere cu un cercetător”, un format relaxat și prietenos care permite publicului să interacționeze într-un cadru informal cu cercetători de renume. Dr. Laura Cuțitaru va prezenta ce pot revela greșelile de vorbire spontane despre funcționarea creierului uman. Dr. Isabelle Tamba va oferi o perspectivă asupra evoluției dicționarelor, de la formatul tipărit la cel digital, evidențiind rolul Inteligenței Artificiale în acest proces. Dr. Mihai Niculiță va discuta despre tehnologiile care permit crearea hărților detaliate ale suprafeței Pământului, iar studentul Cătălin Petreanu va aborda subiectul șerpilor, explicând de ce nu reprezintă un pericol și cum se desfășoară viața acestora.

„Noaptea Cercetătorilor UAIC” face parte din inițiativa mai amplă „Noaptea Europeană a Cercetătorilor”, un eveniment de anvergură la nivelul Uniunii Europene.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here