Drujbarii Directiei Silvice Iasi au taiat in masa un lot de padure tanara din padurea Ciurea-Dorovat, chiar pe traseul tematic Codrii Iasului. Activistii de mediu din Iasi ii acuza pe silvicultorii ieseni de faptul ca au taiat padurea in mod haotic, doborand in mod sfidator chiar si panoul care indica traseul de drumetie.
“De ziua Micii – de fapt Marii, că a fost cea mai grea și cea pentru care avem merit noi – Uniri să ne amintim că am avut momente in care Ieșenii au hotărât pentru binele celor mulți, nu interesele celor puțini și corupți (atunci ciocoii vechi și noi și conducătorii fanarioți), luând ce e bun din cultura europeană dar gândind pentru binele românilor de aici, de lângă noi. Și să nu uităm că urmează un an cu alegeri!
Pe domeniul nostru, de o lună de zile ni se semnalează că pe #TraseuTematicCodriiIasilor și zona adiacentă trasee cu marcaj turistic bandă roșie, cruce roșie, punct galben, se taie, se taie arbori cu marcaj și mai nou utilajele dărâmă panourile traseului. Ce rol recreativ și de protecție, ce valoare peisagistică, ce “certificare PEFC”, ce rol social, ce grija pentru sănătatea și nevoile ieșenilor celor mulți, dincolo de interesele celor puțini?
Menționam că imediat după ce ne-au fost semnalate tăierile arborilor cu marcaj am fost contactați de Opariuc Daniel, sef la #OcolulSilvicLuncaCetatuii, care ne-a spus că arborii tăiați urmează să fie degajați până la sfârșitul lunii Ianuarie. Întrebat de tăierea arborilor cu marcaj (subiect discutat după întâlnirea pentru certificarea PEFC si unde părea că agreasem o soluție), a spus că marcajul va fi refăcut. Speram să mai avem si arbori până atunci, dacă codru și peisaj nu. Apreciem totuși că există măcar dialog dacă, prin contrast, conducerea #DirectiaSilvicaIasi pare complet închisă la discuții cu societatea civila verticală”, sustin activistii de mediu de la Codrii Iasului.
Radu SEICARU