Muzeul „Mihail Sadoveanu” va fi scos de pe lista muzeelor ce pot fi vizitate de catre ieseni si turisti

0
52

Muzeul „Mihail Sadoveanu” va fi scos de pe lista muzeelor ce pot fi vizitate de către ieșeni și turiști și înlocuit cu Muzeul „Nicolae Gane”, în cadrul „traseelor culturale” ale orașului.
Motivul îl reprezintă intrarea în „conservare” a Muzeului „Mihail Sadoveanu” până la începerea lucrărilor de consolidare a clădirii, ca urmare a riscului ridicat la seism, un proiect de hotărâre în acest sens urmând să fie supus spre aprobare în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 26 iunie, a Consiliului Județean.
La propunerea conducerii Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), începând cu 1 iulie, structura taxei unice de vizitare „Trasee literare” se va modifica prin înlocuirea Muzeului „Mihail Sadoveanu” cu Muzeul „Nicolae Gane – Galeria Artei Ieșene” și păstrarea cuantumului actual al taxei de vizitare, de 30 lei/persoană.
„Faţă de taxele de vizitare aprobate pentru anul 2024, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi propune, prin Nota de fundamentare nr. 2577/15.05.2024 privind modificarea cuantumului taxelor locale de vizitare a expoziţiilor organizate în incinta obiectivelor (muzee, case memoriale, monumente istorice) aflate în administrare, pentru anul 2024, modificarea structurii taxei unice de vizitare Trasee Literare prin înlocuirea Muzeului Mihail Sadoveanu cu Muzeul Nicolae Gane — Galeria Artei Ieșene, cu menţinerea cuantumului acesteia, având în vedere acordul Judeţului Iaşi pentru includerea în conservare a Muzeului Mihail Sadoveanu din motive de securitate seismică”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here