Timp de 10 luni, in conditiile in care multi pariau doar pe jumate, am colaborat cu ziarul numitului Gabriel Gachi, da, cel care a dezlantuit anchete fluvii pe malurile Bahluiului si a mutat timp de vreo 6 editii niste stalpi de pe o parte pe alta a garlei indiguite. De doua ori pe saptamana, o mana de oameni de presa, cooptati de Gachi de prin redactiile Iasului, ne adunam in incubatorul insalubru in care se cloceau ideile ReporterIS, din subsolul unuia dintre cele trei blocuri galbejite din Piata Unirii. Peretii, care nu suferisera nicio spoiala, mai pastrau inca damf-ul de Merlot si Babanu al cramei ce functionase inainte acolo. De cele mai multe ori, acest miros de betie era dublat de un miros de tutun statut si de sticle de bere aruncate in neoranduiala prin camera de 5×6, semn al unor pasionale nopti de poker. O singura data am fost vizitati de o echipa de maturarese care s-au oferit sa igienizeze periodic buncarul. Nu si-au facut, insa, simtita prezenta niciodata de atunci, semn al unei incalificabile zgarcenii si lipse de respect fata de angajati din partea mogulului GG. Singurul Oxigen agreat de Gachi in redactie era cel al lui Zamosteanu. Trecand peste puturosenia unui astfel de spatiu, peste asigurari neplatite sau peste promisiunile de premiere, am rezistat timp de 10 luni in aceasta redactie de dragul echipei si a presei care se facea acolo, una chiar de calitate, daca nu ar fi fost unele derapaje. Cu timpul, lucrurile au inceput sa degenereze. Frustrarile lui Gachi au inceput sa se traduca prin jigniri gratuite adresate tuturor reporterilor, iar dorinta instinctuala de parvenire sa ia forma propagarii unor presiuni santajiste prin intermediul angajatilor. „Tu il stii bine pe afaceristul X, din cate stiu. Du-te si vorbeste cu el si spune-i sa dea si el niste bani acolo, pentru cauza. Nu multi, acolo vreo 300-400 de lei pe luna si nu avem treaba cu el. Asa se face peste tot”, mi-a spus intr-o dupa-amiaza, inainte se sedinta de redactie. Practic, individul sugera, nici mai mult nici mai putin, decat stoarcerea unei taxe de protectie de la un afacerist sau altul, primind la schimb cuvantul sau ca X sau Y nu se vor regasi in anchetele Reporter de Iasi. Gabriel Gachi are calitatea de a se face credibil, dar oare care potlogar uns cu niste alifii ale scolii sau ale vietii, nu capata dexteritatea de a face victime printre naivi?
In cele 10 luni de zile, au fost cazuri in care reporterilor li s-au imputat sume de ordinul a mii de lei pe luna pentru depasiri de costuri la telefoane, fara nicio decizie de imputare sau chitante pentru sumele oprite. Fix ca la zilieri, atunci cand dai cu sapa in brazda si se rupe de o lance de secol XII.
In perioada acestor 10 luni, omul care se autointituleaza justitiarul presei iesene a avut mai multe derapaje, la limita penalului, de la conducerea pe drumurile publice sub influenta bauturilor alcoolice, amenintarea unor politisti locali sau lovirea unui ziarist. In tot acest timp, Gachi a continuat sa poarte ochelari de cal fata de propria-i constiinta, refuzand sa isi recunoasca gravele carente comportamentale, de atitudine. Referitor la caracter, acesta era tradus de cele mai multe ori prin atitudini pretioase, arogante, salutarea colegilor fiind optionala, dand la schimb jigniri si judecati de valoare. Spiritul de echipa, abordarea motivationala lipsesc cu desavarsire din schema sa de relationare. In afara faptului ca este un bun om de presa si isi marketeaza foarte bine afacerea, Gabriel Gachi este un element social si uman deplorabil, unul dintre cei mai frustrati, toxici si isterici ziaristi din Iasi. Nu poti sa urasti atat de mult lumea si sa te dai aparatorul ei, nu poti sa pui pret pe demnitatea umana si sa iti lovesti un coleg in public, doar pentru ca te simti lezat si extrem de superior in raport cu ceilalti.
In concluzie, daca nu aveti nervii tari si nici 20 de ani ca sa lucrati pe contracte de 2 ore, stati departe de acest individ. Dauneaza grav sanatatii mentale si viitorului, care se intrevede si asa destul de sumbru in acest oras provincial in care el se vrea justitiarul cu fituica.
Nelu PAUNESCU