O cameră video a Jandarmeriei va monitoriza non stop tot ce se întâmplă la racla Sfintei Parascheva. Pana azi dimineata, pe la racla cu sfintele moaste ale Sfintei Parascheva au trecut peste 20 de mii de pelerini. Dintre acestia, peste 25 au avut nevoie de ingrijiri medicale. Prima credincioasă care a reuşit în acest an să ajungă la Sfânta Parascheva are aproape 75 de ani, este din Piatra Neamţ şi s-a pus în aşteptare, pe culoarul pelerinilor, încă de duminică noaptea. Un lucru inedit faţă de anii precedenţi este dat de faptul că în acest an, jandarmii care asigura securitatea manifestarilor religioase de la Iasi au decis sa supravegheze non stop racla sfintei, prin intermediul unui sistem video ce a fost montat chiar la ieşirea din baldachin, fiind monitorizate printr-un dispecerat propriu. Raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva i se vor alătura maine, 12 octombrie, moaştele Sfântului Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse miercuri dimineaţa de la un lăcaş de cult din Cipru, urmând a rămâne la Iaşi până duminică.
Aida POPA