Local

Mita sociala pentru chiulangii. 12 milioane de lei alocate pe card, celor care nu au drag de scoala

By Redacția

March 08, 2022

Statul formeaza putori sociale inca de la o varsta frageda. Ultima gaselnita sociala se refera la acordarea anuala a cate unei bancnote de 50 de lei, acelor chiulangii care da forma fenomenul abandonului scolar. “În vederea prevenirii abandonului școlar și a îmbunătățirii condițiilor de frecventare a școlii și grădiniței, începând cu luna aprilie, 235.000 copii dezavantajați, din toate județele țării, vor primi tichetul social pe suport electronic, în valoare de 500 lei/an școlar. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Instituția Prefectului va sprijini Inspectoratul Școlar Județean în vederea implementării în condiții optime a acestui program și la nivelul județului Iași”, sustin oficialii Prefecturii Iasi. Cardul va putea fi utilizat la magazinele afiliate și doar pentru produse educaționale prevăzute în OUG nr. 133/2020: rechizite și materiale școlare, precum şi articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. Marius GAVRILESCU