Sorin Mihai Mîndruţescu, fost director general al Oracle România, a încheiat un acord cu DNA în care recunoaşte că a primit o mită de peste o jumătate de milion de euro. El a acceptat să fie condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare și termen de supraveghere de 4 ani. În plus, Mîndruțescu va trebui să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii si nu va putea fi ales în funcții publice timp de 4 ani. Înţelegerea cu procurorii trebuie însă să fie aprobată de un judecător.
Fostul director general al Oracle România era cercetat pentru că ar fi primit bani de la reprezentanţii unor firme interesate să se înscrie la licitaţii organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat.
În schimbul banilor, Mîndruţescu s-ar fi angajat să pună la dispoziţie oferte de preţ avantajoase ale produselor comercializate de filiala Oracle din România – în special licenţe IT- astfel încât respectivele firme să poată să se înscrie şi să participe la licitaţiile publice de care erau interesate.
Mita – în valoare de aproape 570.000 euro – ar fi fost primită de inculpat în şapte situaţii, între septembrie 2009 și noiembrie 2013, în conturile personale sau în cele ale unor societăţi controlate de inculpat.
În prezenţa avocatului, Sorin Mîndruțescu a recunoscut comiterea faptelor de care era acuzat și a acceptat felul şi cuantumul pedepsei aplicate.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de confiscare specială a celor 570.000 de euro.