Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România, invită companiile ieşene să participe la misiunea economică organizată în Israel, în perioada 13-18 mai 2018. Această delegaţie de afaceri este organizată la invitaţia Primăriei Municipiului Iaşi, în contextul procesului de înfrăţire a Iaşului cu Haifa, unul dintre cele două mari porturi comerciale ale Israelului.
Partea israeliană este reprezentată de Camera de Comerţ şi Industrie Israel-România, care se angajează să organizeze sesiuni business-to-business, pe măsura interesului manifestat de partea română şi pe profilul firmelor care compun delegaţia. Este vorba de două runde de discuţii de afaceri: în data de 15 mai la Haifa, cu firme din partea nord a Israelului, respectiv în data de 16 mai la Tel Aviv, cu firme din partea centrală şi de sud a ţării.
„Este încă un prilej pentru oamenii noştri de afaceri să iniţieze sau să dezvolte parteneriate cu o comunitate foarte solidă din punct de vedere economic, şi mă refer aici la Statul Israel, în ansamblul său. Domeniile care se intenţionează a fi abordate sunt de o largă varietate şi, pe de o parte, israelienii au un know-how avansat, iar pe de altă parte, avem şi noi la rândul nostru câteva avantaje pe care să le fructificăm. Aşadar, recomand tuturor celor care vor să-şi deschidă orizontul actual al afacerii să participe la această misiune economică. Se continuă astfel buna colaborare dintre mediul de afaceri şi mediul administrativ în demersul de promovare a imaginii şi interesului economic al Iaşului. Mă refer la diversele misiuni economice în exterior şi la delegaţii străine care prospectează regiunea, demers în care ne angrenăm cu toţii, mediul public şi cel privat, pentru a convinge investitorii că au parteneri buni în zona noastră. Această misiune economică vine în completarea Forumului economic româno-israelian desfăşurat anul trecut la Camera de Comerţ Iaşi, în care de asemenea, mediul public şi cel privat şi-au unit eforturile pentru promovarea comunităţii noastre.” a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
Mai multe detalii, precum şi înscrieri – pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi: www.cciasi.ro.
Marius GAVRILESCU