Ministerul Educaţiei îşi bate joc de doctoranzi. Deca le-a anulat bursele, cercetarea individuala si le-a scurtat perioada de studii doctorale

0
200

Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită Guvernului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă (OUG) de modificare a Legii învăţământului superior prin care să fie corectate anomaliile legislative care îi afectează pe doctoranzii înmatriculaţi înainte de intrarea noii legi în vigoare: scurtarea perioadei de studii doctorale, neacordarea noilor burse pentru toţi doctoranzii de la buget, introducerea posibilității de a fi doctorand cu taxă dar cu bursă şi reglementarea neclară a modului de întrerupere a studiilor.

Totodată, studenții doresc întărirea normelor care garantează răspunderea publică a universităților în cazurile de plagiat, introducerea unor incompatibilități pentru conducătorii de doctorat, ca aceștia să nu își poată coordona rudele până la gradul al III-lea inclusiv, garantarea motivelor generale pentru întreruperea studiilor (caz medical, creșterea copilului etc.), precum și asigurarea asistenței medicale și după vârsta de 26 de ani pentru doctoranzi.

 

Noua lege a învăţământului superior nr. 199/2023, în lipsa unor dezbateri publice adecvate, a perturbat activitatea școlilor doctorale, în special prin abrogarea legii 288/2004, care a funcționat foarte bine în paralel cu vechea lege a educației nr. 1/2011.

 Pe vechea lege, doctoranzii aveau 3 ani pentru ciclul de studii, la care se puteau adăuga 2 ani de prelungire cu taxă şi 2 ani perioadă de graţie, în care doctorandul nu plătea nicio taxă, pentru finalizarea tezei. Însă acum, durata studiilor doctorale este de 4 ani, cu doar doi ani prelungire, fără să fie clarificat dacă prelungirea este bugetată sau cu taxă şi fără să mai existe perioada de graţie. Practic, doctoranzilor înmatriculaţi înainte de 2023 li s-a tăiat în mod abuziv cel puțin un an din perioada studiilor doctorale.

 Ministerul condus de Ligia Deca nu ţine cont de faptul că doctoranzii înmatriculaţi înainte de 2023 aveau burse de 1550-1850 lei pe lună timp de trei ani, care erau total insuficiente pentru a le asigura doctoranzilor traiul zilnic, care nu îi ajutau în mod real în niciun fel în acoperirea cheltuielilor pentru activitatea de cercetare, aceştia fiind nevoiţi să se angajeze şi să muncească pentru a-şi putea asigura cheltuielile necesare finalizării proiectelor de cercetare doctorală, fapt care ducea în mod inevitabil la prelungirea studiilor doctorale, inclusiv prin solicitarea perioadei de graţie. Acum, acelorași studenți, li se cere să termine cu un an mai repede teza, cu riscul de a prezenta teze mai slabe sau chiar de a abandona studiile doctorale.

Amintim faptul că, în perioada 2020-2022 miniştrii Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu şi Ligia Deca au ignorat solicitarea formulată de Liga Studenţilor (LS IAŞI) ca perioada studiilor doctorale să poată fi prelungită suplimentar cu o durată cel mult egală cu starea de urgenţă şi starea de alertă, având în vedere că instituţiile necesare activităţii de cercetare au fost închise sau au avut programul restricționat (biblioteci, arhive, institute, laboratoare etc.), iar cercetarea individuală a fost grav afectată.

Totodată, Ministerul Educaţiei nu a clarificat dacă doctoranzii înmatriculaţi anterior anului 2023 ar putea beneficia de încă un an de prelungire cu buget, având în vedere ei au fost înmatriculaţi cu durata de 3 ani, iar aceasta a fost crescută la 4 ani şi nici dacă doctoranzii înmatriculaţi la buget înainte de 2023 pot primi bursele majorate anul acesta, care au cuantumul de 3200 de lei. De asemenea, în cadrul legislativ actual, nu mai poți urma un program doctoral cu taxă și să primești bursă, chiar dacă ai media cea mai mare la admitere.

Înainte de noua lege, doctoranzii la buget erau împărţiţi între cei cu bursă şi cei fără bursă, însă această distincţie a dispărut din legislaţia actuală, ceea ce ar obliga Ministerul Educaţiei şi universităţile să acorde bursă şi doctoranzilor care, anterior, au fost înmatriculaţi la buget fără bursă.

 În plus, studenții doresc întărirea normelor care garantează răspunderea publică a universităților în cazurile de plagiat, introducerea unor incompatibilități pentru conducătorii de doctorat, ca aceștia să nu își poată coordona rudele până la gradul al III-lea inclusiv, garantarea motivelor generale pentru întreruperea studiilor (caz medical, creșterea copilului etc.), precum și asigurarea asistenței medicale și după vârsta de 26 de ani pentru doctoranzi, criterii care pot fi incluse doar în lege, prin OUG.

 Ministerul Educației a pus în dezbatere publică la începutul lunii noiembrie proiectul Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat care să înlocuiască Codul studiilor universitate de doctorat adoptat prin HG 681/2011 și a organizat o dezbatere publică în acest sens în data de 21 noiembrie, la care multe dintre întrebările adresate de participanți, persoane cu funcții de conducere în universități și școli doctorale, profesori, cercetători și doctoranzi, au rămas fără răspuns din partea secretarului de stat Gigel Paraschiv și a secretarului general al Ministerului, Ioana Lazăr.

 În universitățile mari din Occident, finalizarea unei teze serioase de doctorat durează până la 8 ani, în funcție de domeniul ales și de complexitatea temei. Se vede în mod clar că actualii guvernanți nu sunt capabili să înțeleagă dificultățile prin care trec studenții doctoranzi din România pentru că, de fapt, foarte probabil, nu și-au scris singuri tezele. Lui Sorin Cîmpeanu i-a luat 8 ani să-și termine teza, lui Gigel Paraschiv 6 ani, iar Ligiei Deca, care a susținut o teză subțire în domeniul științelor politice despre internaționalizarea învățământului superior, i-a luat 4 ani. Monica Anisie nu are doctorat. De ce ar trebui ca ei să ne explice nouă că o teză se poate scrie lejer în 3-4 ani? Ar fi terminat Ligia Deca teza în 4 ani trăind cu 1550 de lei pe lună? Ne îndoim!

Dorim să le reamintim guvernanților că doar o minoritate a doctoranzilor este ahtiată să termine studiile doctorale pe repede înainte, pentru a se vedea cu titlul de doctor în buzunar. Majoritatea, în schimb, dorește să aducă într-adevăr inovații în domeniile de studiu, cercetează din pasiune, nu din interes, și până anul acesta cei mai mulți au făcut și încă fac cercetare pe banii proprii, având în vedere numărul și cuantumul redus al burselor pe care le acorda ministerul. În realitate, în România doctoranzii ajung să se împartă între un loc de muncă și cercetarea doctorală, atât pentru a supraviețui cât și pentru a-și termina tezele la standardele propuse.

 În lipsa unei ordonanțe de urgență care să ofere doctoranzilor înmatriculați anterior anului 2023 dreptul la perioada de grație de doi ani pentru terminarea tezei, respectiv posibilitatea celor care sunt la buget de a obține bursa majorată de 3200 lei / lună, înseamnă că Guvernul României, prin proiectul România Educată, nu vrea decât să își bată joc de doctoranzi și de cercetarea din țara noastră.” a declarat drd. Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare Liga Studenților (LS IAȘI).

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here