Ministerul Culturii – bastionul mediocrităţii, la un an de Guvernare PSD-ALDE

0
86

Liviu Brătescu, coordonatorul Comisiei de Cultură a PNL, consideră că anul 2017 a fost unul complet ratat de conducerea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. În acelaşi timp, nu există nici un motiv de optimism privind îndreptarea activităţii în 2018, cu excepţia posibilei schimbări a titularului de la Cultură, Lucian Romaşcanu. 

Eşecul previzibil al celebrului program Centenar, despre a cărui finalizare, în cele mai mici detalii, trebuia să fi auzit la sfârşitul anului  2017, stagnarea discuţiilor despre Codul Patrimoniului, nedepunerea la Parlament a legii parteneriatului public-privat, care să susţină investiţile în cultură, nedesfăşurarea vreunei acţiuni concrete în sprijinul proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021 sunt tot atâtea eşecuri ale ministrului Culturii“.

Redăm declaraţia integrală a cercet. dr. Liviu Bătescu:După un an de zile de la preluarea guvernării de către PSD-ALDE, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se înscrie, la rândul său, în linia incompetenţei şi nepăsării faţă de problemele administrative şi de funcţionalitate acumulate în instituţiile subordonate, precum şi în privinţa cadrului legislativ, în mod vădit depăşit de ritmul alert al transformărilor care au loc în viaţa culturală. 

În loc să devină un catalizator al sectorului, un partener de dialog viabil pentru creatori şi să îşi asume, în lipsa unui buget adecvat, cel puţin un rol de reper pe scena naţională,Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a fost transformat într-un bastion al mediocrităţii, într-o instituţie opacă, depăşită

În vreme ce, la nivel european, industriile creative ajung să producă procente semnificative din PIB, în România statul rămâne un concurent neloial al pieţei libere de evenimente şi de producţie culturală. 

Pe fondul unei prăbuşiri a sistemului educaţional şi în lipsa unor politici ale Ministerului Culturii de stimulare a consumului cultural prin programe naţionale bine articulate şi susţinute financiar, asistăm la unul dintre momentele critice în care declinul general privitor la gradul mediu de cultivare a lecturii şi artelor la nivelul societăţii va deveni extrem de costisitor pe termen mediu şi lung.

Adevărata performanţă a Ministrului Culturii Lucian Romaşcanu, acum, la încheierea mandatului său, este aceea a neducerii la îndeplinire a nici unei măsuri din programul de guvernare. O simplă lecturare a acestuia generează o întrebare firească, şi anume dacă anul trecut Guvernul României a avut un minister al Culturii. Într-o asemenea situaţie, credem că Lucian Romaşcanu este de-a dreptul încântat de faptul că se poate întoarce liniştit la tabloide, nouă rămânându-ne speranţa că nu vom auzi din nou teorii cu privire la sacrificiul personal pe „altarul intersului naţional“. 

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here