Local

Măsuri speciale de protecție sanitar-veterinară în timpul Sărbătorilor Iașului

By Redacția

October 09, 2018

În perioada desfășurării Sărbătorilor Iașului (8 – 16 octombrie) vor fi luate mai multe măsuri în vederea reducerii riscului de apariție și răspândire a pestei porcine africane (PPA). Măsurile de prevenție au fost aprobate în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, structură condusă de primarul Mihai Chirica și din care fac parte reprezentanții principalelor instituții din municipiu.

Planul privind supravegherea și prevenirea apariției PPA include următoarele măsuri:

– notificarea imediată a medicului veterinar de liberă practică sau a medicului veterinar oficial cu privire la cazurile de îmbolnăvire sau moarte a animalelor susceptibile, în vederea examinării și a recoltării de probe pentru laborator;

– pe raza Municipiului Iași se interzice comercializarea porcilor vii în târguri și piețe;

– admiterea la comercializare în piețe a produselor de origine animală numai de la producătorii care prezintă adeverință de la medicul sanitar-veterinar zonal;

– înștiințarea populației de a consuma produse de origine animală numai din unitățile controlate și autorizate sanitar-veterinar, prin intermediul mass-media, Centrului de Informații pentru Cetățeni și centrelor de cartier;

– identificarea locurilor de parcare a mijloacelor de transport și igienizarea cât mai frecventă a acestor locuri, în special ecarisarea resturilor alimentare identificate în aceste locuri pentru prevenirea eventualei răspândiri a agentului patogen;

– întărirea controlului asupra produselor de origine animală aflate în bagajele persoanelor, precum și asupra mijloacelor de transport în vederea prevenirii introducerii frauduloase a unor alimente de origine animală prin care se poate transmite PPA;

– interzicerea oferirii către pelerini a unor pachete cu mâncare de către persoane fizice sau juridice, organizații neguvernamentale sau societăți comerciale care nu prezintă autorizație sanitar-veterinară;

– intensificarea controalelor în piețe și la agenții economici participanți la Sărbătorile Iașului – Târgul de Toamnă care comercializează produse alimentare.

Marius GAVRILESCU