Local

Măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei

By Redacția

July 17, 2021

Primarul Mihai Chirica a dispus direcțiilor, instituțiilor subordonate și companiilor municipale să actualizeze și să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei.

Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) continuă identificarea şi monitorizarea persoanelor defavorizate care pot fi afectate sever pe perioada de avertizare caniculară. În evidenţele DAS în categoria menţionată anterior sunt incluse persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă / fără adăpost, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc.

De asemenea, sunt deschise linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor venite de la populaţia Iaşului: 0332.440.647 și 0232.206.344, disponibile în intervalul orar 9.00 – 16.00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv numărul de telefon 0751.114.672, în intervalul orar 16.00 – 19.00.

DAS reia și achiziţionarea unor produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate: apă, fructe etc., distribuirea acestora urmând a fi făcută la domiciliile persoanele defavorizate aflate în evidenţa direcţiei. Totodată, va fi organizată o amplă acțiune de distribuire de apă plată locuitorilor din Zona Cicoarei, recipientele cu apă fiind donate de Crucea Roșie – Filiala Iași. Angajații DAS vor acorda sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitarea înregistrată prin linia telefonică de urgenţă, plata produselor fiind suportată de beneficiar.

În urma constatării pe teren a unor situații neprevăzute, DAS va lua și alte măsuri necesare protejării populației vulnerabile în fața efectelor caniculei, numărul persoanelor monitorizate fiind de aproximativ 1.500.

În situația în care Municipiul Iași se va afla sub avertizare meteo cod portocaliu sau roșu de caniculă, DAS va înființa și puncte de prim ajutor, dotate cu aer condiționat, apă și tensiometre, care vor fi deservite de cadre medicale specializate.

În centrele de cartier ale Primăriei Municipiului Iași sunt disponibile dozatoare de apă. În funcție de evoluția vremii, în centrele de cartier ar putea fi organizate și puncte de prim-ajutor.

Și SC Compania de Transport Public (CTP) SA vine în sprijinul călătorilor în zilele aflate sub avertizare de cod galben de caniculă. Astfel, la toate capetele de linie angajații instituției vor distribui pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare. Locurile prevăzute cu dozatoare / purificatoare de apă sunt: Rond Copou, Rond Baza 3, Rond Dacia, Rond Dancu, Tătărași Nord și Sud, Rond Canta, Selgros, Tehnopolis, Târgu Cucu, Bucium, Blocuri Ciurea și Tomești.

Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.

Alte măsuri incluse în planul planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei sunt:

Verificarea bunei funcționări de către SC ApaVital SA Iaşi a cişmelelor (fântânilor stradale).

Marius GAVRILESCU