Local

Măsuri fără precedent împotriva celor care se urcă băuti la volan. Triplarea pedepsei cu inchisoarea

By Redacția

August 12, 2015

Parlamentarul Tudor Ciuhodaru are un proiect legislativ ce prevede patru tipuri de măsuri concrete, în cazul șoferilor prinși conducând mașina când se află sub influența băuturilor alcoolice. Acesta propune dublarea sau chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau consum de stupefiante, creşterea duratei de suspendare a permisului la cinci sau 10 ani pentru alcoolemie penală şi la șase luni, un an pentru contravenţii. De asemenea, proiectul prevede şi majorarea cu 10 ani a duratei de suspendare a permisului pentru consumul de alcool şi stupefiante atunci când se repetă aceeași faptă într-un interval de cinci ani de la restituirea permisului şi imposibilitatea reducerii sancţiunilor aplicate pentru alcool şi droguri.

Statisticile referitoare la aceste situații sunt argumentul suprem în sprijinul acestei inițiative. Există o tendinţă constantă de creştere a numărului celor care prinși băuţi la volan, într-un singur an, ajungând la peste 4.000 de persoane, potrivit sursei citate. De un teribilism asociat cu o doză mare de inconştienţă sunt tinerii, lucru dovedit de faptul că 30% din şoferii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani declară că au condus cel puţin o dată după ce au consumat alcool.