Masura aberanta si fara precedent dispusa de administratia condusa de Mihai Chirica. In cursul acestei zile, restaurantele celor trei hoteluri din Piata Unirii, dar si cafenele din zona, nu vor comercializa bauturi alcoolice.
“Sunt interzise orice manifestare publică pe raza municipiului Iași în ziua de 24 ianuarie, între orele 7.00 și 22.00, cu excepția celor organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, precum și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în locurile de desfăşurare a manifestărilor şi pe o rază de 200 de metri în jurul acestora între orele 8.00 și 14.00”, se arata intr-un comunicat al Primariei Iasi.
Paradoxul face ca de la aceasta masura aberanta se vor excepta doar reprezentantii Primariei Iasi, prin Directia de Asistenta Comunitara, care vor imparti in corturile din fata Hotelului Unirea, mii de pahare cu vin fiert.
Mai mult, din cauza acestei dispozitii, in restaurantele din Piata Unirii nu se mai vinde nici macar…ceai.
“24 ianuarie 2018, Piața Unirii Iași. Ne pregătim de evenimentele care par a spune ca Moldova contează puțin, Centenarul și mai puțin. Ceea ce ar trebui sa contează sunt ieșenii și temperatura de -16 grade. Și încă ceva Hotelul Traian are restaurantul închis, după ce în ultimii 10 ani era locul de cafea înainte de înghețul din piață. Nici ieșenii nu mai sunt prietenoși cu ieșenii?”, a relatat ieseanca Steliana Munteanu.
Carciumarii din zona nu si-au manifestat, inca, niciun punct de vedere cu privire la aceasta decizie care le afecteaza destul de binisor afacerea, intr-o zi cu asa mare potential.
Radu SEICARU