Cultură

Mașina Apocalipsei, un spectacol lectură despre experiențe contemporane, pe scena Teatrului National din Iasi

By Redacția

December 08, 2017

Teatrul Național Iași în colaborare cu FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iași anunță premiera spectacolului “Mașina se oprește” (Mașina Apocalipsei). Premiera va avea loc pe 10 și 12 decembrie, de la ora 19:00, fiind un eveniment teatral unic pe scena Teatrului, construit pe metoda devised theatre (creație colectivă), care implică o revitalizare a modului de producție și a practicilor artistice din teatrul contemporan. Distribuția: Andreea Boboc, Georgeta Burdujan, Adi Carauleanu, Petru Ciubotaru, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu, Andrei Sava, Catinca Tudose, Gelu Zaharia, Oana Severin (vioară), Ramona Cojocaru (pian), regie/scenariu/stage design: Tilman Hecker, asistent regie/producător delegat/dramaturgy adviser: Biatrice Cozmolici, costume: Rodica Arghir. muzică și aranjament muzical: Ramona Cojocaru, Oana Severin, light design: Bogdan Pălie, Iulian Ipate, Tilman Hecker, sound design: Adrian Păduraru, traducere scenariu: Radu Cucuteanu, Maria Teodora Medeleanu, Alexandra Bandac. “Mașina se oprește (Mașina Apocalipsei) este un spectacol lectură despre experiența noastră contemporană. Influența majoră a tehnologiei asupra vieților noastre, asupra celor mai profane acțiuni zilnice, remodelează modul nostru de a gândi și de a acționa, ca indivizi și ca societate. Deși pare că acest lucru se întâmplă încet și gradat de fapt se petrece într-o pace extrem de accelerată. Știri, mesaje, imagini, emoții – de la prietenii noștri apropiați până la restul lumii, de la banal la important, ajung la noi nefiltrate cu viteza luminii. Ne conectăm, interacționăm, accesăm informații în mod instant, fără a fi nevoie să așteptăm măcar o secundă. Dar, în același timp, pierdem conexiuni care nu pot fi transmise electronic. Cu cât stabilim mai multe legături în plan virtual cu atât mai mult ne îndepărtăm de lumea de lângă noi, sau, cum spunea D.H. Lawrence, pierdem legătura cu cosmosul. Scenariul Mașina se oprește (Mașina Apocalipsei) se bazează pe trei lucrări diferite scrise de trei autori diferiți. În romanul science fiction Mașina se oprește (1908), E.M. Foster descrie o lume în care umanitatea se retrage în subteran, toți trăind singuri în încăperi interconectate. Foster a inventat Skype –ul ca science fiction, cu 95 de ani înainte ca acesta să apară pe piață în anul 2003. Apocalipsa lui D.H. Lawrence este o interpretare critică a revelației Sfântului Ioan, ultima carte a Bibliei. Lucrarea în care totul, chiar și cosmosul, este distrus, este o viziune asupra lumii unde cei aleși trăiesc într-un oraș construit din cristal, în care soarele și luna nu strălucesc deoarece nu este necesar. Lawrence dorește să ne reamintească că încă mai suntem parte din cosmos și depinde de noi cât de mult avansează tehnologia și cât de independenți dorim să ne simțim. Homo Deus (2016) de Yuval Noah Harari aruncă o privire spre viitor, când Homo Sapiens se transformă din ce în ce mai mult într-un Homo Deus, într-un cyborg cu abilități supraomenești. După aparatele auditive, stimulatoarele cardiace, chirurgia plastică urmează să se intervină în genetica plantelor, a animalelor și, în cele din urmă, în cea a sugarilor“, a declarat Tilman Hecker, regizorul spectacolului. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului UnderAct – Program de rezidențe și mobilitate artistică al cărui scop este de a oferi artiștilor ieșeni oportunități de explorare a procesului de creație, prin facilitarea schimbului de experiență între artiști din spațiul cultural național și internațional. Aida POPA