Unul dintre oamenii care au sărit în ajutorul celor doi jandarmi atacați la protestul din Piața Victoriei, între care o femeie care ar putea rămâne paralizată, a relatat pe contul său de Facebook cum s-a petrecut incidentul.
Mihail Bumbeș a povestit despre momentul în care a ajuns la cei doi jandarmi care erau deja căzuți la pământ, iar deciza pe care a luat-o a fost să devină un scut uman.
“În copilărie și adolescență când o dădeam parte-n parte exista un principiu peste care nu se putea trece, nu lovești niciodată pe cel căzut la pământ dacă acesta refuză lupta. Te descalificai în fața tuturor. Nu era o dovadă de putere, ci de mișelie.
Când am ajuns la cei doi jandarmi prinși între protestatari erau deja căzuți la pământ, iar primul gest, instinctual, a fost să fac scut uman pentru a-i proteja. Nu m-am gândit nicio clipă că oamenii aceia fac parte dintr-o instituție pe care o vreau desființată pentru abuzurile asupra mea din trecut și pentru ceea ce reprezintă, un braț represiv al statului, scopul era salvarea lor. A urmat o ploaie de pumni şi picioare încasate, eu și toți cei care reușiserăm să facem un baraj viu de la cei care veneau valuri, valuri să lovească, iar o fată din cordon s-a aruncat disperată peste cei doi pentru a-i proteja. Pentru câteva momente violența încetase, fapt ce ne-a determinat pe cei din scut să-i ridicăm pe jandarmi pentru a-i scoate din muțime. A fost o greșeală copilărească pentru că odată ridicați a început din potopul de lovituri, iar eu am pierdut filmul pentru câteva zeci de secunde în urma unor lovituri primite în cap. Am mai văzut doar cum câțiva jandarmi au venit să-și recupereze colegii.
Din fericire, jandarmerița și jandarmul n-au suferit răni care să le pună viața în pericol, dar nu pot spune același lucru despre cei pe care jandameria i-a prins la intersecția Mihalache cu Titulescu stând pe treptele și balustarda unei clădiri de birouri, deși și-au arătat clar intenția nonviolentă. I-au rupt cu bastoanele, doi dintre ei rămânând inconștienți la pământ. Și asta doar ce am văzut eu.
Am câteva întrebări cu privire la cum a acționat Jandarmeria:
Cine a autorizat gazarea protestatarilor încă de la orele 17-18, știind că în trecut hârjonelile între manifestanți si jandarmi erau tratate mult mai relaxat și fără urmări și de ce s-a tras cu tuburi de gaz la nivelul capului, în condițiile în care sunt obligați, prin convenții internaționale, să tragă la un unghi de 45 grade? Când am ajuns pe la orele 20.00 lumea era deja foarte furioasă pe jandarmi pentru cum acționaseră până atunci.
Cine a dat ordin de înarmare al jandarmilor cu arme de foc letale și cu ce scop au fost aduse?
Cine e comandatul de dispozitiv și care a fost scopul său atunci când a ordonat plutonului de jandarmi să treacă fix prin mijlocului celor mai înfierbântați manifestanți creând panică și incitare la violență?
Cine e șeful plutonului care și-a abandonat colegii în mulțime și a întârziat nepermis de mult salvarea lor, totul putându-se încheia cu o tragedie?
Cine e responsabilul care a ordonat represiunea împotriva protestatarilor nonviolenți?
Cine e comandantul de jandamerie care i-a spus lui Mălin Bot că: „dacă vom fi 50 de mii, jandarmii vor trece de partea poporului”? Acest anunț fiind făcut de la stația de amplificare din Piața. Sentimentul pe care l-am avut aseară a fost că Jandarmeria a avut ca unic scop provocarea protestatarilor. Și i-a reușit!
Și manifestanții iși doreau acțiune. Și-au avut!
Realitatea e că nu am așteptari de la jandarmi în asemenea momente, știu și-mi asum că voi avea de suferit ca urmare a modului violent în care ei acționează în stradă. Nu mă surprinde lipsa lor de umanitate atunci când desfigurează cam tot ce le iese în cale. Șocat am fost doar de ploaia de lovituri aruncate de protestatari asupra celor doi jandarmi. Și părea că nu se mai sfârșește. Și mai era și neputința că nu pot face mai mult ca să-i salvez.
Una peste alta, comparând violența de aseară (de ambele părți) cu ce am văzut și trăit prin alte țări, dând la o parte propaganda de pe toate televiziunile cu privire la violențe, suntem încă foarte cuminți ca societate. Și nici represiunea jandarmilor nu poate fi comparată cu ce se întâmplă prin alte locuri.
În final aș spune că fiecare baston dat de jadarmi și fiecare jet de gaz inhalat de cei peste 100 de mii de manifestanți e un vot în minus pentru actuala putere la alegerile din 2020. Asta dacă nu decid să Erdoganizeze România. De văzut dacă au loc în pușcării pentru noi toți.
Ps. Vă rog, nu mai întrețineți propaganda televiziunilor cu nu știu ce infiltrați și huligani la manifestație, dacă au fost sunt irelevanți. Am văzut furie pură din partea tururor celor prezenți față de organele represive, iar revolta lor a fost autentică. E regretabil acel incident cu cei doi jandarmi, dar victimele reale ale statului suntem noi”, a scris Mihai Bumbes pe pagina sa de facebook.
Cine este Mihail Bumbes
Mihail Bumbeş este cel care a iniţiat pe Facebook evenimentul din 1 septembrie (prima duminică în care s-a ieşit în stradă), a venit cu ideea marşurilor prin cartiere, care a însemnat momentul de apogeu al mişcării, şi a întins identitatea protestelor dincolo de miza ecologistă, construind platforma “Uniţi salvăm”, care s-a implicat în toate mişcările de stradă din ultima vreme. Tot el a fost cel care, pe 28 august, la o zi după ce Executivul adoptase legea cu privire la Roşia Montană, s-a legat cu cătuşe de gardul Guvernului. Recunoaşte că a fost un gest bine calculat, prin care a vrut să atragă atenţia şi să promoveze protestul din 1 septembrie. Un prieten de-al său a filmat totul şi a pus imaginile pe internet, adunând în câteva zile peste 10.000 de vizualizări. “Acel teaser a contribuit foarte mult la mobilizarea oamenilor care au ieşit în stradă pe 1 septembrie”, spune Bumbeş.
Născut în Curtea de Argeş, Mihail Bumbeş a ajuns la Bucureşti în 2002, când a devenit student al Facultăţii de Istorie. În acelaşi an a constituit, alături de trei colegi, grupul informal „Miliţia Spirituală”, transformat din 2010 în organizaţie non-guvernamentală. „Îmi amintesc foarte clar. Pe data de 9 mai 2002 eram împreună cu nişte colegi de la Istorie, mâncam covrigi în Piaţa Universităţii. Ne-am trezit cu Emil Boc, Theodor Meleşcanu şi Marko Bela acolo, era Ziua Europei, se amplasase o scenă. Ne-am enervat şi am început să urlăm, să strigăm la ei. Am zis că «ce vin ăştia să confişte piaţa cu discursurile lor demagogice?». Ne-am hotărât să ne organizăm mai bine, atunci a apărut scânteia, ca să spun aşa. Şi am înfiinţat acest grup informal numit «Miliţia Spirituală»”, povesteşte Mihail Bumbeş. La început, „Miliţia Spirituală” scotocea prin presa comunistă şi prin arhive şi deconspira lucruri mai puţin ştiute din biografiile unor personaliăţi politice. Textele erau afişate pe pereţii facultăţilor, apoi au început să le publice în ziare. Din 2006, când s-a înfiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Bumbeş a devenit cercetător la această instituţie. Însă în toţi aceşti ani, activitatea de cercetare a mers mână în mână cu acţiunile de stradă pe care le organiza ca preşedinte al „Miliţiei Spirituale”. Proteste pentru accesul la arhivele fostei Securităţi, pentru votul uninominal, pentru problemele cu care se confrunta Bucureştiul. Interferând cu zona politică, acţiunile lor n-au fost scutite de suspiciuni şi de acuzaţii. Bumbeş susţine că „totul pornea din ce ne venea nouă la o bere, «hai să facem, să ne implicăm»”. 2011, prima cărămidă Mihail Bumbeş a depăşit această etapă şi are acum nişte idei clare: „Da, eu încerc să destabilizez la propriu sistemul ăsta mafiotizat şi îmi asum public acest lucru. Dar destabilizăm nu doar lovind verbal, prin proteste, ci în primul rând construind cetăţeni. Nu poţi să schimbi sistemul decât punând cărămidă peste cărămidă. OK, ne dorim o schimbare, dar trebuie făcută în timp, nu se poate peste noapte oricât de mult ne-am dori. Şi atunci începi să construieşti, începi să formezi grupuleţe care să acţioneze în sensul acesta. Revoluţia se gândeşte în timp şi e un proces, nu e o revoltă de o zi”. În mai 2011, când în Spania a apărut fenomenul „Indignados”, Bumbeş a încercat să organizeze ceva similar în Bucureşti. „Începuse nebunia în Spania şi am preluat şi noi. Am ieşit vreo trei duminici la rând pe esplanada Teatrului Naţional. Ne întâlneam şi stăteam de vorbă cu oamenii despre problemele societăţii. O jumătate de an mai târziu, în noiembrie, câţiva tineri refuzau să mai părăsească amfiteatrul după o dezbatere desfăşurată la Facultatea de Istorie şi declanşau un protest spontan care s-a stins după câteva zile. În fruntea lor se afla Mihail Bumbeş: „Era discuţia atunci ca Educaţia să primească undeva la 2%. Aveam nişte prieteni studenţi la Istorie şi le-am spus: «Hai să facem ceva, hai să ocupăm facultatea». Aşa am pus la cale toată povestea cu ocuparea facultăţii pentru 100 de ore”. Sunt multe organizaţii-fantomă care derulează tot felul de proiecte,
(M.G.)
