Constantin Șerban, care este și consilier județean, a abuzat verbal mai mulți copii în timpul unei lecții. Se pare că nu a fost o întâmplare izolată. Prins în flagrant, acum omul politic dezbracă haina de dascăl abuzator și o îmbracă pe cea de politician uns cu toate alifiile. Sunt pur și simplu consternat de modul în care acest apropiat al lui Costel Alexe, șeful PNL Iași, discută despre oameni, funcții administrative și cum influențează voturile în Consiliile de Administrație.
Acest personaj este efectiv nociv. Constantin Șerban trebuie să demisioneze, de urgență, din toate funcțiile publice deținute. Este inadmisibil ca un consilier județean să discute soarta unui șef din sistemul de educație, fără a avea atribuții în acest sens. Este inadmisibil ca un consilier județean să asigure protecție politică unui director de școală. Este inadmisibil ca un consilier județean să spună că un reprezentant al Primăriei Iași, membru în cadrul unei comisii, se va abține de la vot, invocând relații politice. Este inadmisibil modul în care PNL s-a urcat, la Iași, cu picioarele pe grumazul democrației.
Pentru Constantin Șerban nu a contat fapta în sine. Nu a contat că a avut un comportament deviant față de niște copii pe care trebuia să îi trateze cu totul altfel. Toată discuția telefonică arată un sistem mafiot, cu rădăcini politice, pe care consilierul județean îl invocă cu mare mândrie.
Nu mă mai miră nimic. Pentru că acesta este modul în care penalul Costel Alexe și acoliții lui înțeleg să facă politică la Iași. După acuzațiile de corupție și luare de mită, Consiliul Județean Iași este implicat într-un nou scandal de gașca liberală. În numai 4 luni au reușit să facă de râs un întreg județ. La nivel național toată lumea râde când aude de Iași. Nimeni nu ne mai bagă serios în seamă. Așa au considerat vremelnicii lideri locali că trebuie să facă echipă pentru Iași.
În loc să vorbim despre proiecte și obiective de investiții, la Iași se discută despre ministrul tablă și cumetrii lui, de primarul Skodă, de consilierul județean abuzator. Să vă fie rușine!