Cultură

Manifestarea muzeală In memoriam Paul Iancu (1941-2017)

By Redacția

December 07, 2017

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează manifestarea muzeală IN MEMORIAM Paul Iancu (1941-2017). „Un om nu moare pe deplin atâta vreme cât cei care l-au cunoscut îl pomenesc și îi prețuiesc făptuirile. Pornind de la acest gând arhaic și de la această convingere creștinească, am socotit că a ne aduce aminte încă o dată de Paul Iancu e un bun prilej de evocare a chipului său luminos, a acelor lucruri care l-au consacrat în galeria oamenilor de cultură ai Hârlăului”, mărturisește Victor Munteanu, șeful Muzeului Etnografic al Moldovei. Acest eveniment omagial va avea loc sâmbătă, 9 decembrie 2017, începând cu orele 11.00, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, acolo unde, alături de familie, se vor regăsi cei care l-au cunoscut și apreciat pe muzeograful și omul de cultură Paul Iancu (1941-2017).

Aida POPA