Manelistii de pe Sarmisegetuza se muta la strand. Carla’s Dreams, Inna si Directia 5, printre artistii invitati la Sarbatorile Iasului

0
93

Editia din acest an a Sarbatorilor Iasului va aduce unele modificări destul de importante, cel puţin in ce priveste evenimentele organizate de Primaria Iasi. Una dintre cele mai importante modificari este aceea ca balciul intitulat „Piata Distractiei” se va muta de pe strada Sarmisegetuza în incinta Ştrandul Municipal şi în parcarea acestuia. O altă modificare se referă la mutarea comercianţilor de produse de artizanat de pe strada Palat pe strada Lăpuşeanu.sarbatorile-iasului-1000

In ce priveşte evenimentele artistice din cadrul Sărbătorilor Iaşului, oficialii Primariei au anuntat, printre usi, ca in acest an vor fi organizate două concerte. Unul va fi pe 12 octombrie, intitulat „100 de ani de Iaşi, capitala de război” şi va avea loc în Piaţa Unirii, urmand ca pe scena sa urce Sofia Vicoveanca, Laura Lavric şi un artist din Republica Moldova. În privinţa celuilalt concert, programat pentru 15 octombrie, în Piaţa Palatului Culturii, şefii Primăriei sunt în negocieri cu artişti precum Inna, Direcţia 5, Carla`s Dreams şi Nicoleta Nucă.sarbatorile-iasului-1-1000

Cat priveşte tarifele practicate pentru spatiile comerciale, sefii Primariei au facut preciyarea ca pentru Târgul de Blănuri şi Festivalul Vinului de pe esplanada de la Hala Centrală, preţul pe metru pătrat pe zi va fi de 27 de lei, la fel ca şi anul trecut, şi de 4 lei/mp/zi la Ştrand, acolo unde se va desfăşura Parcul Distracţiei.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here