Primarul interimar al Iasului, Mihai Chirica, a trimis o adresă oficială către Camera Taximetriştilor, privind implementarea unei hotărâri de Consiliu Local necesară în a convinge operatorii de transport în regim de taxi, ca şoferii lor să poarte uniforme.
„ Aceste uniforme trebuie să fie o mândrie pentru şoferi, nu un motiv care să-i inhibe. Este o sansa de a avea un transport civilizat. ”, a argumentat Mihai Chirica.
In ce priveste consultarea publică pe noile uniforme destinate angajaţilor regiei locale de transport public din Iaşi, aceasta se va termina la sfârşitul acestei săptămâni.
„În functie de voturi vom stabili unul dintre modele, după care îl vom implementa printr-o hotărâre de Consiliu Local sau o dispoziţie a primarului. La RATP sunt trei modele cu ţinute de vară şi de iarnă. La fiecare dintre ele, doamnele vor purta şi eşarfe cu culorile regiei de transport”, a spus Mihai Chirica.