Festivalul „SCÂRȚ-UMOR” începe mâine, 14 iunie 2019, la ora 10.00, când la deschiderea oficială, îi așteptăm pe toți iubitorii de literatură umoristică, grafică satirică și caricatură la Ateneul Național din Iași, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
În cadrul festivalului vor fi oferite cu titlu gratuit „Caricaturi la minut” la corturile SCÂRȚ-UMOR pe care le veți putea găsi la:
Ateneul Național din Iași,
Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt,
Piața Unirii,
Piața Voievozilor – cartierul Alexandru cel Bun,
Parcul Copou.
Desenatorii care ne vor onora cu prezența și talentul lor sunt: CONSTANTIN CUBERSCHI – Iași, LUCIAN AMARIEI JUP – Iași, MARIAN AVRAMESCU – Prahova, OVIDIU BORDĂ – Suceava, IULIAN DZUBINSCHI – Suceava, AURELIAN SUȚĂ – Târgu Jiu, DORU OLAȘ – Suceava, LEONTE NĂSTASE – Constanța, EUGEN MIREA – București, SORIN URSAN – Suceava, CORODESCU VIOREL – Suceava.
Programul artiștilor la corturi:
Vineri 16.30 – 19.30; Sâmbătă 11.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00;Duminică 10.00 – 12.00
Programul manifestărilor:
VINERI
10.00 – Deschiderea oficială, Ateneul Național din Iași
15.30 – Vernisajul expozițiilor de grafică satirică și caricatură din cadrul festivalului, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
19.30 – 20.30 – Spectacol „In memoriam – Dumitru Grumăzescu”, strada Lăpușneanu. Recitaluri de muzică (Walter Ghicolescu, Traian Lungu) și poezie (umoriști – gazde și invitați).
SÂMBĂTĂ
10.00 – Gala de Premiere, Ateneul Național din Iași
20.30 – proiecții filme documentare Ștefan Popa Popa’s, Piața Unirii
DUMINICĂ
11.00 – vernisajul expoziției Ștefan Popa Popa’s, Ateneul Național din Iași
Festivalul-Concurs Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „SCÂRȚ-UMOR” (Festivalul „SCÂRȚ-UMOR”) se va desfășura în perioada 14 – 16 iunie 2019 și este deschis tuturor iubitorilor atât de literatură umoristică, cât și de grafică satirică și caricatură.
Președintele de onoare al festivalului este maestrul Ștefan Popa Popa’s din Timișoara, președintele Federației Europene a Organizațiilor Caricaturiștilor Profesioniști și de Elită din Europa și Președintele de onoare al Asociației caricaturiștilor profesioniști și de elită din România. Acesta va aduce publicului ieșean câteva dintre expozițiile sale personale, două filme documentare, precum și graficieni de renume care vor fi implicați în ateliere de lucru pe toată perioada festivalului.
Organizatorii acestui festival sunt Ateneul Național din Iași, Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Asociația Umoriștilor “Al. O. Teodoreanu” – Academia Liberă Veche “Păstorel”, cu sprijinul Uniunii Epigramiștilor din România.
Aida POPA