Mai multe șanse de angajare pentru absolvenții învățământului dual

0
88

Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a analizat si aprobat Legea pentru aprobarea OUG 81 / 2016, privind modificarea și completarea Legii Educației Naționale 1 / 2001, proiect de lege care urmeaza sa fie discutat si la nivelul Senatului. Președintele Comisiei, deputatul PSD Iași Camelia Gavrilă, anunță că, prin aprobarea actului legislativ, se oferă mai multe șanse de inserție pe piața muncii pentru absolvenții învățământului dual.

Viitorii absolvenți vor avea reale oportunități de integrare pe piața muncii, într-o corelație cu cererea și oferta de pe piața europeană, în contextul globalizării, dar și a nevoii acute de formare a unei resurse umane naționale competitive., a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă.

Legea aprobată la nivelul Comisiei va oferi posibilitati de calificare prin invatamantul de tip dual si  se referă nu doar la elevii aflati pe traseul studiilor, ci si la tinerii pana la 26 de ani, care nu au o pregătire profesională si competențe deosebite într-o anume meserie. Se va limita astfel, in timp,  fenomenul migratiei tinerilor, o varsta vulnerabila  care a condus la solutii provizorii – plecarea din țara, acceptarea unor locuri de muncă plătite modest, pentru asigurarea traiului zilnic.

Prin această inițiativă legislativă, dublata intr-o anume masura si de facilitati fiscale, se deschide calea implicarii  operatorilor economici în procesul de desfășurare a învățământului tehnic și profesional, în toate etapele sale., a precizat deputatul PSD Iași.

Potrivit estimărilor oficiale, un număr de aproximativ 3.000 de elevi vor termina, în anul 2020, primul ciclu al învățământului dual, în care durata studiilor este de 3 ani, un inceput care poate genera continuitate,  modele de buna practica, parteneriate autentice si, mai ales, implicarea agentilor economici în stabilirea conținuturilor, în conceperea și derularea stagiilor de practică, în finanțarea sau susținerea elevilor prin diferite tipuri de burse, în evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite.

In esenta „valoarea acestei fundamentări legislative a învățământului dual constă în asigurarea diversității de trasee educaționale postgimnaziale – școli profesionale, învățământ dual, licee tehnologice, licee vocaționale etc., iar, în timp, prestigiul meseriilor făcute cu pasiune, bine plătite și respectate social va crește inevitabil,” apreciaza Camelia Gavrila.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here