Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte.
Cu tristețe constatăm că în zilele noastre avem nenumărate manifestări ale acestui comportament, în rândul liderilor politici. Dacă ceva mai devreme ne deranjau frazele abjecte, chiar păruielile unor bărbați – parlamentari, senatori – , astăzi „faimoasele” noastre politiciene, care mai de care mai oxigenate, în dorința de a străluci ca îngerii, au prins curaj, s-au luat la întrecere cu bărbații, și-au dat „arama pe față”, și n-au mai pus frână gândurilor ce le străbat mințile. Și astfel s-a definit tabloul femeilor din politica românească, ambițioase, mediocre și vulgare, determinându-mă să scriu un alt eseu, intitulat „Amazoanele”, menționând, totodată că, în politica românească, dar mai mult în afara ei, avem și femei valoroase, modeste, educate, care ar trebuie scoase în față, apreciate și respectate. Însă, fostul lider aflat acum după gratii a avut gusturile lui, dragostea și încrederea pentru femeile aservite, căzute în admirația lui și pe care a avut grijă să le „răsplătească” pentru servilism.
Guralivele pot vorbi într-una, peste toată lumea, fără pauză. Dacă fraza nu este corectă și nici clară, nu contează! Să existe mitraliere continuă, bruiaj continuu. Astfel de femei sunt alese special de partide, nu după calitatea cuvintelor spuse, ci după cantitate – numărul de cuvinte turuite pe minut. Poate este o tactică modernă, ca cel care ascultă să nu aibă timp să și înțeleagă! Acesta este rolul lor în partid, sarcina lor de partid, de a fi cât mai vocale. Nu are importanță că mai spun și prostii, important e să vorbească întruna, să acopere adversarul, să-l contrazică tot timpul, cu sau fără argumente, să susțină politica partidului chiar prin dezinformare. Este o strategie chiar a partidelor, pentru ca oamenii să înțeleagă cât mai puțin, să se uite curioși la mimica feții și la tonul „actorului” de pe scena politică. Și chiar dacă nu înțeleg nimic, totul este să spună „da!”. O asemenea tactică se mai practică și în alte țări, cu diferența că acei politicieni sunt curând depistați și îndepărtați, iar oamenii sunt pregătiți să înțeleagă, prin spunerea adevărului și prin demascarea știrilor false.
În România, partidul de guvernământ, în loc să fi căutat să scoată în față oamenii capabili, au ales numai oamenii interesați de propriile lor interese și nu de cele ale țării, oameni cu trecutul pătat, egoiști, și care au dezmembrat societatea; femei pline de ambiții și care în viața lor nu au construit mai nimic. Timpul care s-a scurs de la conducerea acestui partid de guvernământ a dovedit că partidul nu are oameni capabili, profesioniști, sau dacă sunt câțiva, aceștia s-au retras din atmosfera caragialească a conducerii prezente. Locurile importante sunt ocupate de mahalagii, nu doar femei, dar și bărbați. Oare nu pot să tacă pentru a nu mai supăra pe nimeni? Nu au picul de demnitate pentru a se da la o parte? „Doamnele” ar trebui să știe că eleganța nu înseamnă numai îmbrăcămintea, ci înseamnă și cinste, demnitate (și aceasta naturală și nu mimată!), și discreție. Folosind tonul de mahala sau fraze fără conținut, nu vor fi pe placul mulțimii. Majoritatea oamenilor au bun simț și folosesc cântarul minții.
Actorii aleși ai ingratei scene politice din zilele noastre nu au fost aleși din zonele curate ale țării, ci din cele mai poluate (de care mai nou s-a interzis a se vorbi de rău!) acolo unde educația în spirit comunist a dat roade de-a lungul timpului. Și astfel, prin mahalagism oamenii își compensează lipsa de educație, instruire, cultură. La o anumită structură genetică se adaugă ignorarea bunului simț, obrăznicia balcanică însușită de unii, iar lipsa de profunzime a spiritului este compensată de un comportament bășcălios, înțepător.
Marele dramaturg român Ion Luca Caragiale (1852-1912) a avut geniul descrierii societății românești din vremea sa. Cu timpul însă, societatea a avut unele schimbări, sau poate adăugiri la apucăturile grosolane, chiar instituționalizate – după cum spunea bine cineva – prin definirea „omului nou” din comunism și mai nou în postcomunism: obraznic, criticist, certăreț, răzbunător, criminal.
„A tunat și i-a adunat!” Toți de aceeași teapă, mahalagii s-au înțeles la început între ei, au pactizat, dar a venit și vremea să se certe, orgoliile zgândărindu-le inimile. Cum necum, aleșii în funcțiile politice au fost și au rezistat cei cu spiritul de mahala.
Recenta ședință a Comitetului Executiv al PSD a fost una tensionată, pentru că primarul Capitalei a lansat mai multe atacuri la adresa liderului PSD ( femeile între ele!): „Ați spus că nu o să candidați, dumneavoastră ați încălcat această regulă. Scorul de la europarlamentare a fost un accident. Sunt neplăcut surprinsă că avem relații reci cu partenerii de guvernare. Sunt convinsă că se va ieși cu o decizie rațională. E ca și cum ne-am aștepta să pierdem, suntem demobilizați, primarii noștri sunt foarte îngrijorați, de rezultatul de la prezidențiale depinde scorul de la locale”. Imediat premierul i-a reproșat că provoacă probleme în partid cu atitudinea sa. Primarul Capitalei s-a apărat: „Eu l-am contestat și pe Dragnea, i-am spus ce am avut de spus și lui Dragnea, îi spun și noului președinte. Nu suntem toți creduli. Nu mai încercați, că nu asta e soluția. Nu mă mai certați”. Și tirul acuzațiilor a continuat: „ … Impresia mea e că decizia de fapt nu se ia în CEX”. În replică, prim-ministrul: „Nu am luat nicio decizie, ce ați exprimat mai devreme că deciziile se iau în altă parte nu este adevărat!”. Cum adică? Minți, soro!?
Și primarul a plecat trufaș, spunându-și: „Ei, las că aranjez eu!”
Insațietatea puterii! O fi și asta o boală!
Poporul român asistă la toate acestea – cuminte, inteligent și răbdător!
Dar să ne amintim de Mița Baston din comedia lui Caragiale – „D-ale carnavalului”:
„Nae: Vrei scandal cu orice preț? Mița: Da (ridicându-se), vreau scandal, da… pentru că m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate; ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 februarie; (formidabilă), ai uitat că sunt ploieșteancă – da, ploieșteancă! Năică, și am să-ți torn o revuluție, da, o revuluție, să mă pomenești! (…) Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe statuia Libertății de la Ploiești, că are să fie o istorie…”
Ne mai amintim cum la sosirea în orașul Satu Mare (contact cu poporul!), premierul a fost așteptat de câteva zeci de protestatari, care au scandat: „Fără mici și bere, PSD-ul piere”, „Susțineți hoții, vă pleacă nepoții”… Acolo am putut vedea o scenă caragialească, când un bărbat a căzut în genunchi în fața premierului, făcându-i o declarație uimitoare, în genul lui Rică Venturiano, cum se gândește seara și își imaginează că adoarme în același timp cu … premierul: „Am vrut să vă aduc un buchet de flori și soția mea a spus nu, lasă, că și așa nu o să te lase să te apropii de doamna prim-ministru. Doamna prim-ministru, nu v-am adus flori, dar florile pe care le-am adus sunt aici (arătând spre inimă). Când dumneavoastră sunteți la televizor, soția se uită cu coada ochiului că oare nu intru în ecran? (…) Adorm gândindu-mă la cei netrebnici, care ne trag înapoi. (Frază care probabil a gâdilat urechile prim-ministrului!) Și mă gândesc la dumneavoastră, poate adormim în același timp… ”.
Mă întorc la Caragiale, la monologul comic al lui Rică Venturiano din piesa „O noapte furtunoasă”, în care autorul a folosit un limbaj tipic bombastic: „Angel radios! De când te-am văzut întâia dată, pentru prima oară mi-am pierdut uzul rațiunii. Sunt nebun de amor! Fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufăr peste poate, parcă sunt turbat…”
Și poporul român asistă la toate aceste întâmplări – cuminte, inteligent și răbdător! Fiindcă vin din urmă bărbații orgolioși, uzați, cu veleități de „Președinte al țării”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
