Lumina Sfanta se va aprinde la Ierusalim in Sambata Mare. Obiceiurile din jurul ceremoniei

De aproape 2.000 de ani, una dintre cele mai mari minuni sarbatorite de crestinii ortodocsi este aprinderea miraculoasa a Sfintei Lumini in mormantul Mantuitorului Iisus Hristos, in Sambata Mare, la pranz.

Sfanta Lumina se aprinde in fiecare an la Ierusalim, in mormantul lui Iisus, marturisind locul Invierii Mantuitorului. In toata saptamana Sfintelor Patimiri, la Ierusalim, la fel ca in toata Biserica Ortodoxa, se fac rugaciuni dupa randuiala, mii de pelerini participand la numeroasele procesiuni sfinte, potrivit Mediafax.

Una dintre cele mai importante este cea din Joia Mare, cand s-a facut spalarea picioarelor – in amintirea lui Iisus, care a spalat picioarele ucenicilor sai dupa Cina cea de Taina – pe Muntele Sionului, in Foisorul cel de Sus, acesta fiind astazi loc de pelerinaj. Vineri seara are loc slujba Prohodului, in cadrul careia credinciosii ocolesc Sfantul Mormant de trei ori, alaturi de clerul ortodox, in fruntea caruia se afla patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea. Sambata dimineata, dupa slujba Prohodului, toate luminile si toate candelele din Sfantul Mormant si din toata biserica se sting, se aseaza vata curata pe piatra de deasupra Sfantului Mormant, apoi se pecetluieste usa mormantului in fata clerului si a intregii multimi cu doua panglici de panza alba, cu peceti din ceara la capete, asezate incrucisat.

Din acest moment, politistii israelieni pazesc Sfantul Mormant cu strictete, pentru ca nimeni sa nu se mai poata apropia de usa inchisa. In biserica devenita neincapatoare, vin mii de oameni, din toate colturile lumii, pentru a vedea minunea. Sambata, la slujba vecerniei, patriarhul Ierusalimului, impreuna cu episcopi, preoti, diaconi si pelerini, pornesc in procesiune de la Patriarhia Ierusalimului catre Biserica Sfantului Mormant. La ora 14.00, patriarhul Ierusalimului cu tot clerul ortodox ies din altar, precedati de 12 steaguri cu insemnari din viata Mantuitorului, si ocolesc Sfantul Mormant de trei ori, in cantari si in sunetele clopotelor care se aud in tot orasul. Patriarhul, imbracat numai in stihar, vesmant care simbolizeaza giulgiurile cu care Iisus a fost infasurat in groapa, intra in paraclisul Sfantului Mormant, in timp ce un diacon tine un potir de aur foarte pretios si asteapta la usa.

La mormant, patriarhul ingenuncheaza stand cu capul plecat pe Sfanta Piatra si face rugaciunea tainica. Totul se petrece in tacere, toata suflarea asteptand emotionata Sfanta Lumina. Numai arabii crestini alearga prin biserica, batand din palme, si, cu voci puternice, roaga pe Dumnezeu in limba lor sa vina lumina. Unii pelerini spun ca, asteptand sa vina lumina, deodata simti o adiere lina pe deasupra pietrei Sfantului Mormant. Apoi, adierea dispare si pe piatra incep sa apara stropi de lumina alba-albastruie, iar patriarhul Ierusalimului “aduna lumina cu mainile si o aseaza in vasul de aur”. Luand doua buchete de lumanari, patriarhul le aprinde, din vas, si striga: “Veniti de primiti Lumina!”.

Apoi, dintr-o data, toate clopotele suna, patriarhul este ridicat pe maini de catre credinciosi si purtat prin toata biserica, pana la altar, impartind Sfanta Lumina multimii. Apoi, diaconul duce vasul cu lumina in altar, aceasta fiind pastrata pana la urmatorul Paste. Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, impruna cu credinciosii si cu un sobor de ierarhi si preoti inconjoara de trei ori Sfantul Mormant, in timp ce se canta “Lumina lina”. Timotei Aioanei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, povesteste evenimentele de la Ierusalim, dar mai ales despre marturiile privind coborarea luminii sfinte. “In Vi­ne­rea Sfanta, in apropierea Bisericii Sfantului Mormant, mii de oameni veniti de departe, din toate colturile lumii, Il cautau pe Domnul, in zi­ua rastignirii Sale. Fara sa vrei, privesti alaturi si auzi felurite grairi ale unor oameni pe care n-ai sa-i mai intalnesti vreodata.

Am asemanat atmosfera cu aceea prezentata de cartea Fap­te­le Apostolilor, in capitolul al II-lea, la ziua Cincizecimii, cand erau «parti si mezi, si elamiti, si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene, si romani in treacat, iudei si prozeliti, cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”, spune parintele arhimandrit Timotei Aioanei. El mai arata ca, la fel ca si atunci, in zile de mare praznic, oameni din lumea mare vin in mod special, avand cre­dinta ca-l intalnesc pe Iisus Hristos, care priveste spre ei cu bu­na­tate, cum a privit spre mul­ti­mile care-l inconjurau in vremea sa. Biserica Sfantului Mormant primeste in aceasta zi pro­cesiuni ortodoxe, romano-ca­to­lice, copte, armenesti, ale etio­p­i­enilor si altele. In Sambata Mare, la pranz, dupa multe ceasuri de asteptare, de priveghere si de ru­ga­ciune, pelerinii devin martorii celei mai mediatizate minuni din Cetatea mantuirii: venirea Sfintei Lumini, mai spune Timotei Aioanei. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor sustine ca marturiile veacurilor trecute despre venirea Luminii sunt cutremuratoare.

De exemplu, Sfantul Narcis, episcop al Ierusalimului la sfarsitul secolului al II-lea, intr-o noapte de Sfintele Pasti, dupa ce s-a terminat untdelemnul din candelele Sfantului Mor­mant, l-a inlocuit cu apa si, to­tusi, spre uimirea multimilor, ele au ars in continuare. Mai tar­ziu, in secolul al X-lea, un jurist arab, Ahmed ibn al-Kassa, face una din primele referiri la proprietatile mira­culoase ale Sfintei Lumini: “Desi e aprinsa, lumanarea nu te arde”. Apoi, in anul 1187, insusi sultanul Salah al-Din vine la Sfantul Mormant in Sambata Mare pentru a vedea minunea. El va stinge can­delele cu mana sa, dar acestea se aprind din nou. Stirea este mentionata in Itinerarium Peregrinorum et Gesta Regis Ricardi. Ioan VI Canta­cu­zi­no scria in 1360: “In ceasul in care crestinii sunt adunati acolo, cantand imnul Invierii lui Hristos, o Lumina din Cer se pogoara si aprinde cele trei candele aflate la Mormantul lui Hristos”.

Si, lucru si mai minunat, in anul 1580, in timpul ocupatiei otomane a Ierusalimului, armenii bogati din Ierusalim au platit sultanului ca sa oficieze slujba in locul Patriarhului grec Sofronie al IV-lea. Acesta a fost silit sa ramana cu credinciosii in afara Bisericii Invierii. In timp ce se rugau, savarsind randuiala obis­nu­ita a slujbei, Sfanta Lumina a despicat o coloana de marmura de la intrare, exis­tenta si in prezent, si din acea cra­patura toti au aprins lu­ma­narile. Tounom, un muezin musulman, a vazut mi­nu­nea si s-a convertit la ortodo­xie. A fost ucis pe loc de ceilalti musulmani, fiind pomenit in calendarul ortodox ca sfant mucenic, precizeaza Timotei Aioanei. “Sunt multe feluri de lumini care ne pot impodobi sufletul: lumina credintei, lumina iubirii, lumina faptelor bune. Cel care se incununeaza si cu Lumina Invierii poate fi considerat, cu adevarat, un om binecuvantat”, mai spune episcopul vicar.