Celebrul violinist Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce” susțin la Cluj un concert caritabil pentru înființarea fundației „Doina Cornea”. Cu același prilej, vor fi prezentate obiecte de artă și obiecte personale ale Doinei Cornea, care vor fi ulterior scoase la licitație. Celebrul violonist Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce” vor susține un concert caritabil în beneficiul fundației „Doina Cornea”. Evenimentul are drept scop strângerea fondurilor necesare pentru înființarea fundației, care să le amintească viitoarelor generații despre importanța și costul unor valori precum curajul de a spune adevărul și libertatea de conștiință. Concertul va avea loc la sala Auditorium Maximum, sâmbătă 7 martie, de la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 50 de lei, iar toți cei care vor accepta invitația vor primi o diplomă în serie limitată, care le va atesta calitatea de contributori la înființarea Fundației “Doina Cornea”. Invitatul special al serii va fi Alexandru Tomescu, violonistul care a demonstrat că poate „îmblânzi” orice formă de muzică. După o carieră încununată de succes în Europa și în întreaga lume, în care a umplut săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, Alexandru Tomescu s-a implicat, în România, în organizarea unor turnee naționale prin care muzica clasică a ajuns mai aproape de oameni. În 2007, Alexandru Tomescu a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, un instrument de excepție care de atunci îi este alături în fiecare concert. Va urca pe scenă și ansamblul „Flauto Dolce”, care a luat naștere la Cluj-Napoca în anul 2000 și este alcătuit din Zoltan Majo, Maria Szabo, Noemi Miklos și Mihaela Maxim. Repertoriul lor este format din muzică veche și tradițională din Europa Occidentală; artiștii își propun în egală măsură redescoperirea muzicii vechi din spațiul românesc și interpretarea unor compoziții contemporane. Campania de înființare a fundației „Doina Cornea” este condusă de Leontin Iuhas, fiul acesteia. Pentru a sprijini strângerea de fonduri, Leontin Iuhas a scos la licitație mai multe obiecte personale și obiecte de artă care i-au aparținut sau au fost create de Doina Cornea. Ceasul ei de mână, biroul de lucru sau una dintre păpușile folosite pentru a trimite mesaje secrete în străinătate, sub „nasul” Securității comuniste, sunt printre obiectele din colecție. Acestea vor fi prezentate în cadrul concertului din 7 martie, iar ulterior vor fi vândute în cadrul unei licitații caritabile organizate de Artmark, care va avea loc la București, în 24 martie, la Athénée Palace Hilton. „De ce o fundaţie Doina Cornea? E o întrebare pe care mi-o pun în mod deosebit acum, după ce am pornit la drum Răspunsul mi-a venit, în mod firesc, ca rezultat al greutăților întâmpinate cu ocazia fiecărei acțiuni pe care încerc să o întreprind. Mi-am dat seama cât de greu este să lucrezi singur şi cât de mult contează să conveargă mai multe forţe în aceeaşi direcție. De când mi s-au alăturat în acest proiect Iordăchescu & Asociaţii, PR & MORE şi Artmark lucrurile au început să se mişte cu altă viteză! La fel şi cu proiectele fundației: de la convingerea Romfilateliei să emită un timbru Doina Cornea la organizarea unei expoziții itinerante cu picturile şi desenele mamei, de la publicarea unor scrieri şi documente până la realizarea şi exploatarea unei case memoriale sunt obiective a căror realizare necesită atât resurse financiare cât şi o logistică ce depășesc puterea unei singure persoane. Dar forţele noastre, canalizate într-un obiectiv comun, au început să atragă alte forţe, alţi oameni care ni s-au alăturat! Şi, împreună cu Academia Civică, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, AFPDR, Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Cluj, Ana Blandiana, Julie Combes, Emil Constantinescu, Liana Goţa, Marius Oprea, Dorin Tudoran, Dinu Zamfirescu şi mulţi alţii, cu siguranţă, vom reuşi!“ Leontin Iuhas „Societății românești de azi îi lipsesc multe, dar nimic nu-i lipsește mai mult decât modelele umane – acele personalități exemplare care prin opera și viața lor merită a fi amintite, omagiate și imitate, și după ce nu mai sunt printre noi. Doamna Doina Cornea (iată un nume care nu poate fi folosit nici după moarte fără atributul de politețe) ne-a ținut tuturor locul și a reprezentat poporul român în fața restului Europei ani la rând – un model și o remușcare că nu aveam curajul să-i urmăm exemplul. Acest exemplu trebuie să rămână viu în continuare, pentru ca și următoarele generații să-i poată învăța dăruirea și îndrăzneala. De aceea, nu e nimic mai necesar și mai firesc decât un muzeu «Doina Cornea» în casa ei de la Cluj, acea casă care rezistă în fața istoriei, nu numai în realitate, ci și în fotografiile de urmărire din dosarul ei de securitate”, a declarat scriitoarea Ana Blandiana, la rândul ei un simbol al rezistenței anticomuniste și una din fondatoarele fundației „Doina Cornea”. „Doamna Doina Cornea a fost un reper strălucitor de conștiință în întunericul spiritual al comunismului românesc și un model pe care ne dorim ca tinerele generații să îl urmeze. Este motivul pentru care am contribuit la înființarea acestei fundații, inclusiv prin organizarea acestui eveniment dedicat tuturor celor care, așa cum spunea doamna Doina Cornea, «nu au încetat să mai gândească»”, spune Eugen Iordăchescu, partener senior al Societății Civile de Avocați „Iordăchescu & Asociații”, unul dintre principalii susținători ai campaniei de înființare a fundației Doina Cornea. Biletele la concertul „Lumina din întuneric” sunt disponibile pe site-ul Eventim.ro
Aida POPA