O lume fascinantă, unde curioșii de toate vârstele pot afla informații inedite despre cele mai controversate animale care au trăit pe Terra vreodată, ajunge în Iași. Lumea Dinozaurilor „aduce” în ansamblul Palas 26 exemplare, în mărime naturală şi care se mișcă, a celor mai cunoscute specii de dinozauri descoperite până acum. În perioada 10 – 19 iunie 2022, vino împreună cu toată familia și descoperiți secretele Lumii Dinozaurilor! Accesul este gratuit.
A trăit în China, Mongolia, America de Nord, cu 65 de milioane de ani în urmă și avea o lungime de 13 metri, 6 metri înălțime și o greutate de 7 tone, iar acum vine în Palas. Dacă te gândești la T-Rex, ai dreptate! Expoziția Lumea Dinozaurilor poate fi admirată începând de vineri, 10 iunie, în mai multe locuri din ansamblul Palas.
Până pe 19 iunie, în Palas vor poposi 26 de dinozauri, în mărime naturală, care vor impresiona prin dimensiunile gigantice, dar și prin reproducerea fidelă a caracteristicilor specifice fiecărei categorii de dinozaur. În același timp, o parte dintre exponate vor fi animatronice, adică vor interacționa cu publicul prin mișcări ale membrelor superioare, vor respira, clipi și vor deschide și închide gura, totul cu sunete sincronizate.
Pe lângă dinozaurii animatronici, vor fi prezente și exemplare de tip balansoar, unde cei mici vor avea parte de momente pline de distracție. Nu vor lipsi nici foto-corner-ele compuse din elemente specifice erei mezozoice. T-Rex, Mamut, Ceratosaurus, Stegosaurus, Pterosaur, Triceratops, Veliciraptor și multe alte specii vor putea fi descoperite în grădina Palas, Atrium, dar și pe Esplanada Teatrului Luceafărul. Vino împreună cu familia, în perioada 10 – 19 iunie la Palas și descoperiți Lumea Dinozaurilor!