Local

Lucrari si restrictii de circulatie pe strada Aurel Vlaicu

By Redacția

October 22, 2022

Luni, 24 octombrie, între orele 10.00 și 17.00, sunt programate lucrări de asfaltare pe strada Aurel Vlaicu, pe sensul Iași – Dancu, între Phoenix și unitatea militară. Sectorul în lucru cuprinde și asfaltarea intersecției cu strada Sf. Ioan. Pe dura execuției lucrărilor traficul rutier va fi deviat astfel: • pe direcția strada Sf. Ioan – Dancu: se va interzice accesul în intersecție, iar traficul va fi dirijat pe bulevardul Chimiei către podul Metalurgiei; • pe direcțiile Iași – Dancu și Dancu – Iași: se va interzice virajul către strada Sf. Ioan, iar virajul se va face la intersecția Doi Băieți. Traficul în intersecții va fi dirijat de agenții Poliției Locale Iași. Lucrările de modernizare a străzii Aurel Vlaicu, între intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a Municipiului Iași, au o valoare de 11.670.772,60 lei. Investiția este susținută de la bugetul local și parțial, cu o sumă de 5.685.663,73 lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Modernizarea străzii Aurel Vlaicu a fost împărțită în două etape / tronsoane: tronsonul I (cu linie de tramvai), având o lungime de 2.367 metri și o lățime între 11,6 și 14 metri, respectiv tronsonul II (fără linie de tramvai), având o lungime de 538 metri și o lățime între 9 și 11 metri și pe care este amplasat și podul Aurel Vlaicu, obiectiv demolat și reconstruit în cadrul aceluiași contract. Marius GAVRILESCU