Liga Studenţilor (LS IAŞI) critică modificarea netransparentă a Regulamentului privind studiile doctorale, fiind eliminată orice responsabilitate a coordonatorilor de doctorat în legătură cu veridicitatea și calitatea tezelor de doctorat, precum și faptul că doctoranzilor înmatriculați înainte de intrarea în vigoare a noilor legi ale educației (septembrie 2023) li se impun acum reguli noi, cum ar fi reducerea cu doi ani a timpului de cercetare prin eliminarea perioadei de grație, fapt de natură să afecteze în mod grav activitatea, ducând la abandon sau la producerea unor cercetări mai slabe. Studenții doctoranzi doresc adoptarea unei ordonanţe de urgenţă (OUG) de modificare a Legii învăţământului superior prin care să fie rezolvate problemele legislative create de „România Educată”: scurtarea perioadei de studii doctorale, eliminarea răspunderii coordonatorilor de doctorat, neacordarea noilor burse pentru toţi doctoranzii de la buget, eliminarea posibilității de a fi doctorand cu taxă dar cu bursă.
În noua reglementare, profesorii coordonatori nu mai răspund solidar cu studenții autori ai lucrărilor de licență, masterat sau doctorat, ci au doar obligația „de diligență” în ceea ce privește originalitatea – o sintagmă neclară, care nu este definită. Din noul regulament pentru studiile doctorale, adoptat prin Hotărâre de Guvern, obligația profesorilor de a răspunde pentru conținutul tezelor a dispărut în mod netransparent, deși era inclusă în proiectul de act normativ și nu a fost contestată de niciun participant la dezbaterea publică.
Mai mult, prin România Educată doctoranzii înmatriculați înainte de 2023 au rămas în mod abuziv fără dreptul de a solicita perioada de grație, un interval de doi ani în care puteau finaliza teza de doctorat. Astfel, doctoranzii aflați în faza de prelungire a studiilor sunt puși acum în situația de a-și termina tezele în mai puțin de un an, în loc de trei ani.
În plus, doctoranzii care înainte de 2023 au fost înmatriculați la un program de studii la buget dar fără bursă, nu mai pot în momentul de față să se înscrie la alt program de studii doctorale cu taxă dar să obțină bursă, chiar dacă media de admitere le permite, cum puteau înainte de legile Deca-Iohannis.
Totodată, studenții doresc întărirea normelor care garantează răspunderea publică a universităților în cazurile de plagiat, introducerea unor incompatibilități pentru conducătorii de doctorat, ca aceștia să nu își poată coordona rudele până la gradul al III-lea inclusiv, garantarea motivelor generale pentru întreruperea studiilor (caz medical, creșterea copilului etc.), precum și asigurarea asistenței medicale și după vârsta de 26 de ani pentru doctoranzi.
„Ministerul condus de Ligia Deca nu ţine cont de faptul că doctoranzii înmatriculaţi înainte de 2023 aveau burse de 1550-1850 lei pe lună timp de trei ani, care erau total insuficiente pentru a le asigura doctoranzilor traiul zilnic, care nu îi ajutau în mod real în niciun fel în acoperirea cheltuielilor pentru activitatea de cercetare, aceştia fiind nevoiţi să se angajeze şi să muncească pentru a-şi putea asigura cheltuielile necesare finalizării proiectelor de cercetare doctorală, fapt care ducea în mod inevitabil la prelungirea studiilor doctorale, inclusiv prin solicitarea perioadei de graţie. Acum, acelorași studenți, li se cere să termine cu până la doi ani mai repede teza, cu riscul de a prezenta teze mai slabe sau chiar de a abandona studiile doctorale. Ar fi terminat Ligia Deca teza în 4 ani trăind cu 1550 de lei pe lună? Ne îndoim!
Soluția oferită Ministerului Educației în decembrie a fost adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care să repună în vigoare cadrul normativ de la înmatricularea ca doctoranzi, strict pentru cei înmatriculați înainte de intrarea în vigoare a noii legi a învățământului superior. Din păcate, echipa Ligiei Deca a respins propunerea, considerând că batjocorirea doctoranzilor este un „succes” al României Educate.” a declarat drd. Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare Liga Studenților (LS IAȘI).
Aida POPA