George Simion, președintele Acțiunii 2012, va candida la alegerile europarlamentare din luna mai. Sub sloganul „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA”, liderul mișcării unioniste va aduce în atenția opiniei publice teme de interes național: Unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei și contracararea sistemului mafiot care blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova.
„Avem nevoie acută de unionism: să unim om cu om, localitate cu localitate, județ cu județ și raion cu raion. Avem nevoie de Europa unită, în care națiunea română să își afle locul de drept, în care românii să fie respectați și să muncească împreună pentru bunăstarea comună. Pe scurt, avem nevoie de o Românie MARE într-o Europă unită. Cei care și-au anunțat deja candidatura pentru un loc de europarlamentar vor folosi televiziunile, banii, pârghiile administrative. Eu sunt unul singur, însă am de partea mea adevărul, dragostea de țară, neamul românesc și o idee: să facem ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA”, a declarat sâmbătă candidatul independent George Simion.
Anunțul lansării candidaturii a fost făcut în prezența a zeci de unioniști din România și Republica Moldova, a unor membri marcanți din comunitățile istorice, diaspora, inclusiv de la Bruxelles, precum și din județele Harghita și Covasna. George Simion s-a născut și a copilărit la Focșani. A absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și programul de masterat la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași, cu tema de cercetare ,,Crimele comunismului’’. În 2011 a fondat Platforma Unionistă Acțiunea 2012, alături de care a organizat sute manifestări publice de informare și sensibilizare a opiniei publice din România, Republica Moldova și de pe scena internațională cu privire la necesitatea realizării unității naționale. În 2017 a înființat Alianța pentru Centenar, pentru a pregăti și desfășura evenimente cu impact dedicate marcării Centenarului Marii Uniri. Unul dintre acestea a fost Marșul Centenarului, în care s-a mers pe jos 1300 de km, de la Alba Iulia la Chișinău, pe parcursul a două luni, pentru a purta mesajul Unirii prin toate locurile semnificative pentru România de acum un secol și pentru prezent.
Marius GAVRILESCU