Local

Legitimaţiile de călătorie gratuită pe mijloacele de transport în comun rămân valabile până la emiterea altora noi

By Redacția

January 27, 2017

Legitimaţiile de călătorie gratuită pe mijloacele de transport în comun, eliberate de Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, rămân valabile până la emiterea altora noi. În prezent, este în curs de tipărire un model nou al legitimaţiilor valabile pe autobuzele şi tramvaiele Companiei de Transport Public Iaşi. Pe lângă o nouă identitate vizuală, adecvată şi noului operator de transport public, legitimaţiile vor trebui vizate anual şi nu trimestrial, ca până acum. Reamintim că, în baza Hotărârii Consiliului Local Municipal Iaşi nr. 159 / 2008, de această facilitate beneficiază: persoanele cu vârsta de peste 65 ani din municipiul Iaşi; persoanele pensionare cu vârstă până la 65 de ani, ale căror pensii sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (1.450 de lei, de la 1 februarie); persoane care au stabilit prin Legea 341 / 2004 dreptul de a beneficia de gratuitate pe transportul în comun (revoluţionari).

Radu SEICARU