Ordonanța „austerității” provoacă efecte inverse celor clamate de guvernarea PSD-PNL la finalul anului trecut în ceea ce privește reorganizarea la nivelul autorităților locale. Una dintre găselnițele actului normativ vizează desființarea postului de șef de Birou. La Iași, mulți dintre șefii actuali vor conduce noi Servicii și vor avea leafă mărită, anunta ZDI.
Un exemplu elocvent este Biroul Diaspora care va fi transformat în Serviciu, dar, pentru a putea funcționa legal, a fost completat cu încă 4 posturi, toate preluate de la Registratura Direcției de Finanțe. În prezent, Adina Stoleru, șefa biroului, are un salariu net ce trece pragul de 10.000 lei/lună, venit care va crește la 12.000 lei în urma transformării Biroului în Serviciu.
Biroul Diaspora, singura capusa de acest gen din tara, este o structura fantoma in care se toaca lunar zeci de mii de euro, fara sa se faca nimic concret. Practic, in acest birou deservit de 5 angajati, nu se face absolut nimic. De plictiseala, angajatii isi fac selfiuri pe holurile Primariei, sunt la cafele sau cumparaturi ori, de multe ori, “omit” sa vina la serviciu. Singura luna in care este ceva activitate in acest birou este luna august, decretata a fi luna diasporei, atunci cand sunt organizate “manifestari tematice” cu recitaluri de poezie si alte actiuni artistice prestate tot de angajati ai Primariei, in timp ce auditoriul care, in mod normal, ar trebui sa fie format din ai nostri ieseni plecati peste hotare, este format tot din angajati ai Primariei.
Pe langa Alina Stoleru, fosta traducătoarea lui Mihai Chirica, in acest birou in care se taie frunza la caini mai este angajata Alexandra Minciuna, vaduva fostului director de la DJDRP Iasi, si alti 3 angajati veniti tot pe filiera liberala.
Marius GAVRILESCU