Lansarea volumului „Despre începutul cercetărilor arheologice la Dunărea de Jos (I). Contribuțiile lui Mircea Petrescu-Dîmbovița”

0
99

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Istorie, Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Arheologie  Iași și Muzeul Brăilei „Carol I”, organizează lansarea volumului „Despre începutul cercetărilor arheologice la Dunărea de Jos (I). Contribuțiile lui Mircea Petrescu – Dîmbovița”, apărut la Editura Muzeului Brăilei „Carol I”.

Evenimentul va avea loc luni, 14 mai 2018, ora 12.00, în sala „I. D. Berindei” de la Palatul Culturii, și va fi moderat de dr. Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi.

Volumul va fi prezentat de prof. dr. Ionel Cândea, membru corespondent  al Academiei Române, director al Muzeului Brăilei „Carol I”; dr. Costin Croitoru, editorul volumului; prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și dr. Vasile Chirica, cercetător științific I la Institutul de Arheologie Iași.

Mircea Petrescu-Dîmboviţa (n. 21 mai 1915, Galaţi – m. 13 aprilie 2013, Iași) a fost mentorul mai multor generații de studenți, un adevărat creator de școală în domeniul cercetării arheologice şi istorice. Doctor în litere şi filosofie – specialitatea Preistorie (1947, Universitatea din Bucureşti), Mircea Petrescu-Dîmboviţa a devenit profesor la Universitatea din Iași în 1949, fiind decan la Facultatea de Istorie (1975 – 1976), profesor consultant (din 1983), conducător de doctorate (din 1967) la specialitatea Arheologie preistorică. Între 1954 şi 1967 a fost directorul Muzeului de Istorie a Moldovei, unde a contribuit la constituirea unei moderne expoziţii de bază. Între anii 1967 şi 1990, a fost director al Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi redactor responsabil al Anuarului Institutului, precum şi fondator al revistei „Arheologia Moldovei”. Rezultatele meritorii pe tărâmul vieții științifice i-au adus recunoașterea, fiind ales, în 1991, membru corespondent, iar în 1996, membru titular al Academiei Române. 

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here