Lansare traseu tematic ”Poveștile pădurii Călugăra”

0
98

Asociația Grupul de Inițiativă al Studenților Unici – GISU și Asociația Magii Pădurilor, vă invită, cu drag, să luați parte la o călătorie de (re)descoperire a sensului vieții, pe traseul tematic, „Poveștile pădurii Călugăra”, care vă va dezvălui un tărâm cu multe secrete ale naturii, ce-și urmează calea, după vechea orânduire, slujind pentru binele omului.
Prin inaugurarea primului traseu tematic din zona județului Iași, organizatorii iasi propun să aduca la cunoștința tinerilor, adevăratele valori străbune, care s-au consolidat în jurul satului românesc: credința, neamul, cultura, precum și prețuirea bogățiilor naturii care ne înconjoară.
În condițiile în care, astăzi, satul tradițional românesc, suferă o mare criză, prin: depopularea satelor, emigrarea în masă a ţăranilor, pierderea tradițiilor și valorilor specifice vetrei strămoșești, precum și multe alte probleme de ordin socio-economic; acest traseu vine ca un manifest față de vâltoarea timpului în care preocupările omului modern, nu-i mai permit să aloce timp, pentru a se bucura de fiecare clipă, fiind mereu grăbit, în cursa de realizare, uită adeseori de adevăratul sens al vieții.
Proiectul face parte din seria de acțiuni planificate în cadrul programului ”Pas cu pas, spre o lume mai bună”, 2019, prin care Asociația GISU își propune să contribuie la creșterea calității vieții culturale, educaționale și sociale, pentru cca. 500 de copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 7-20 ani, din mediul rural din județul Iași, care vor beneficia de activități cultural-educaționale, în perioada 2019-2020.
Traseul este realizat prin munca voluntară a copiilor și tinerilor din satul Muncelu de Sus, comunitate beneficiară în cadrul programului ”Pas cu pas, spre o lume mai bună”, derulat de Asociația GISU, în perioada 2017-2020. Proiect realizat în parteneriat cu Direcția Silvică Iași, Direcția Județeană de Sport și Tineret Iași, Kolos Group și Promer Group.

Pădurea Călugăra, de pe teritoriul satului Muncelu de Sus, este o pădure cu o istorie vastă, fapt ce este dovedit prin menționarea satului, în documente istorice, care datează încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, când satul Muncelu de Sus, era un punct strategic pentru români (moldoveni).
Din documente reise că la 8 septembrie 1442 acest sat exista: „Suret de la Iliaș Vodă și Ștefan Vodă: “Facem înștiințare prin sluga și boiarul nostru dunmealui Bode Mîrje carele slujind mai înainte de răposatul părintele domniei mele (Alexandru cel Bun), iar astăzi slujește și nouă pentru care văzînd noi a lui dreaptă și credincioasă slujbă, miluitu-l-am pre dînsul în pământul Moldovei pre a lui dreaptă ocină satul anume Balomirești (azi dispărut) cu amîndoua cuturile (cătunele) la Muncel între Siret și Moldova, la ținutul Sucevei…” Tot din documente reiese că satul Muncelul de Sus a devenit comună în anul 1471.
Indicații:
Comuna se află în partea de vest a județului Iași , pe malul drept al Siretului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ208, care o leagă spre sud de Hălăucești, Mircești și în județul Neamț de Săbăoani (unde se termină în DN2), și spre nord de Stolniceni-Prăjescu, Pașcani (unde se intersectează cu DN28A), Valea Seacă, Lespezi, și mai departe în județul Suceava la Dolhasca, Dolhești, Preutești și Fălticeni (unde se termină tot în DN2).[ Este străbătută și de calea ferată Roman-Suceava, pe care este deservită de halta de călători Mogoșești și de stația Muncelu.

Traseul este localizat în sat Muncelu de Sus, comuna Mogoşeşti-Siret, (la cca. 1h distanță de Iaşi), iar inaugurarea lui va fi sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 11.00.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here