Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Editura Junimea organizează joi, 6 iulie, începând cu ora 16.00, în Sala „Petru Caraman”, evenimentul de lansare a volumului „Rolul costumului național în făurirea României moderne. Viitorul îl țese femeia”, semnat de Simona G. Laiu. Autoarea este o pasionată cercetătoare și colecționară de textile și artă țărănească românească. Este consilier pentru mai multe organizații culturale din SUA ca specialist în costume tradiționale, iar în calitatea de co-curator la Maryhill Museum of Art din Washington a organizat și montat expoziția „O frumusețe aparte: îmbrăcămintea populară românească” (2020). Lucrarea, apărută recent la Editura Junimea în colecția „Mousaion”, reprezintă versiunea în limba română a adaptării din engleză a tezei de masterat susținute de autoare la Universitatea Stanford din California, ce a fost tipărită în anul 2020, la Stanford University Press – SUA, cu titlul ”The Fabric of Identity: The Role of the National Costume in the Making of Greater Romania”. „Vă invit pe această cale să descoperiți geneza și rolul costumului național în formarea României Mari. Cămășile țărănești, șorțurile, brâiele, maramele și fotele purtate de țăranii români din Muntenia, Moldova și Transilvania au devenit, în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, puternice instrumente politice și sociale în crearea statului național român modern. Promovate și remodelate de femeile aristocrate, costumele naționale au reflectat, prin stilurile lor în continuă evoluție, diferitele etape de formare și consolidare a statului național român. Factori importanți în campaniile de promovare a imaginii României, costumele naționale au devenit simboluri ale identității noastre. Această carte (…) se concentrează asupra modului în care femeile au dezvoltat, organizat și promovat aceste costume naționale pentru a sprijini eforturile politice și diplomatice de unire a Principatelor Române în statul României Mari realizat în 1919” (Nota autorului). Volumul va fi prezentat de Simona Laiu, Florin Cântic, director al Arhivelor Naţionale ale României – Filiala Iaşi și muzeograf Eva Giosanu, Muzeul Etnografic al Moldovei. Evenimentul va fi moderat de Simona Modreanu, manager al Editurii Junimea Iași. Aida POPA