Local

La Iasi se vor infiinta 40 de Centre de educatie online destinate elevilor din anii terminali

By Redacția

April 23, 2020

Suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ pe durata stării de urgență a dus la utilizarea metodelor alternative de studiu, platformele online oferind suportul necesar continuării activității didactice.

Pentru a veni în sprijinul profesorilor și elevilor, municipalitatea a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune realizarea a 40 de centre de educație online, documentul fiind analizat și aprobat în ședința extraordinară de Consiliu Local de marți, 14 aprilie, organizată tot online.

Soluția oferită de acest proiect constă în realizarea a 40 de centre de educație online care vor asigura o legătură video între profesori și elevi. Astfel, prin intermediul unei camere video și a unui microfon de tip lavalieră se va asigura captarea și transmiterea către elevi a imaginii profesorului și a tablei, precum și a explicațiilor verbale ale acestuia. La rândul lui, profesorul va putea recepționa, pe ecranul unui televizor, imagini și sunet cu elevii participanți la cursul online.

„Am început deja să sondăm piața producătorilor de echipamente să vedem ce putem găsi, astfel încât într-o săptămână, imediat după Sărbătorile de Paști, să reușim achiziționarea acestora. Le vom împărți în tot Municipiul Iași, în zonele de cartier, în așa fel încât deplasarea profesorilor să se facă în condiții cât mai facile spre diverse școli care au rețele de internet puternice, dar și informaticieni. Proiectul vizează în special elevii din clasele terminale, a opta și a douăsprezecea. Sistemele nu vor fi dedicate doar școlii unde sunt instalate. Inspectoratul Școlar Județean va trebui să le programeze, în funcție de disponibilitatea profesorilor de a se prezenta în sala de curs și acordul elevilor și părinților de a se conecta la rețea. Echipamentele vor deservi în continuare orice alte activități care presupun educația la distanță. Ele vor putea fi folosite și de către profesorii din județ, în măsura în care există ferestre în programul celor din municipiu”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Suma estimată pentru achiziția echipamentelor necesare este de 291.000 de lei, cu TVA.

Echipamentele necesare au fost cumpărate, iar în perioada următoare vor fi distribuite unităților școlare.

Marius GAVRILESCU