Au fost montate 11.000 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED. Reducerea costurilor cu iluminatul este de circa 60%. Emisiile de carbon au fost reduse cu 880 tone pe an. Printre beneficiari se numara si grupul Kosarom din Iasi
Compania E.ON Energie România a finalizat, până în prezent, 18 proiecte de iluminat inteligent cu tehnologie LED, în valoare totală de peste 1 milion de euro pentru companii din sectoare variate ale economiei, în special pentru cele care dețin spații cu destinație industrială, logistică, depozitare sau birouri.
Proiectele reprezintă soluții personalizate, la cheie, și au presupus instalarea în total a circa 11.000 de corpuri de iluminat bazate pe tehnologie LED, dar și lucrări complexe de automatizare, care permit controlul și monitorizarea sistemului de iluminat și care aduc un plus de eficiență energetică. E.ON a asigurat pentru partenerii săi auditul instalației de iluminat, proiectarea soluției tehnice, achiziționarea și montarea echipamentelor, precum și sprijin pentru finanțarea întregului proiect.
„Soluțiile de iluminat inteligent sunt o necesitate pentru companii în contextul actual, în care trebuie să reducem risipa de energie. Beneficiile implementării acestei soluții de creștere a eficienței energetice sunt semnificative. De exemplu, reducerea costurilor cu iluminatul poate depăși 60%, ceea ce înseamnă economii de mii sau chiar zeci de mii de euro anual și contribuie, în același timp, la îmbunătățirea productivității și la atingerea obiectivele de sustenabilitate“, a declarat Cătălin Iordache, Director General E.ON Energie România.
Un exemplu este parteneriatul dintre E.ON și producătorul de carne de pasăre Avi-Top din Războieni, judeţul Iaşi, parte a grupului Kosarom, pentru reabilitarea sistemului de iluminat la Ferma Miroslava. Număr corpurilor instalate a fost de 2.292 în 27 de hale. Pentru Sermis Electronic, furnizor de servicii și soluții software pentru sisteme IT & C în România, E.ON a înlocuit 927 de corpuri de iluminat în spațiile de producție aparținând companiei.
În fiecare din aceste cazuri economia cu iluminatul a fost de între 50% și 60% din consumul sistemelor înlocuite, încă din prima zi după implementare.
Un avantaj important al soluției E.ON este performanța energetică ridicată pe care o aduce și care se datorează personalizării soluției tehnice și fiabilității echipamentelor alese. Printre beneficiile corpurilor de iluminat cu tehnologie LED se numără și fiabilitatea acestora, îmbunătățirea calității luminii în spațiul de lucru și confortul sporit, precum și impactul redus asupra mediului.
Marius GAVRILESCU