Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, in urma cu putin timp, ca declanseaza procedura de revocare din functia de procuror general al DNA, a Codrutei Kovesi. Printre acuzațiile pe care i le-a adus procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, se numără incercarea de a obtine condamnari cu orice pret, implicarea directă în dosare, comportament excesiv cu magistrații, obstrucționarea Inspecției Judiciare și încălcarea autorității CCR.
Ministrul Justiției a concluzionat, după prezentarea celor 20 de puncte din raportul privind activitatea DNA, că instituția trebuie să funcționeze în continuare în mod legal și că aceasta nu se confundă cu persoana procurorului general.
Tudorel Toader, a declarat că doar într-un singur an, CCR a sancționat DNA de trei ori pentru conflicte juridice de natură instituțională, „în două dintre acestea sancționând comportamentul procurorului șef al DNA”.
Toader a lansat mai multe acuzații la adresa procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, printre care implicarea directă în dosare, comportament excesiv cu magistrații, precizând că a obstrucționat Inspecția Judiciară și că a încălcat autoritatea CCR.
Tudorel Toader a acuzat-o pe Kovesi și de „incercarea de a obtine condamnari cu orice pret, in conditii in care s-a afirmat ca „trebuie sa ajungem la minsitri, la persoane de rang inalt” Aceasta incercare, decapare, este cuvantul cheie la care vreau sa ma refer, este absolut contrara oricarui stat de drept”, a precizat Toader.
Ministrul Toader a amenințat la începutul conferinței de presă că va pleca de la pupitru, în urma unui diferend avut cu o echipa de jurnaliști care țineau camerele de luat vederi prea aproape de raportul scris al său.
”Nu mă mai văd de microfoane. Vreau să eliberați aici, în primele rânduri, Să nu îmi filmați ceea ce am scris eu. Ca acum o săptămână, mă opresc. Dacă nu, eu plec. Să aducem podiumul. Raportul are 36 de pagini, în sinteză. E o prezentare a raportului, nu o conferință de presă.”, a spus Tudorel Toader.
În timpul prezentării raportului privind activitatea DNA, site-ul oficial al Ministerului Justiției s-a blocat.
Iată principalele declarații ale ministrului justiției:
Avem o justiție, unii spun ca este buna, altii ca este rea: Justitia trebuie sa fie buna pentru toti si sa fie in slujba cetateanului.
Deminitatea de procuror este respectabila daca este exercitata in limitele constitutionale, daca este exercitata ptr a servi binelui public.
Raportul de evaluare a eficientei manageriale si a modului de indeplinire a obligatiilor procurorului-sef, urmare a pronuntarii de catre CCR a Ceciziei 68/2017 prin care s-a constatat ca a existat si exista un conflict juridic de natura constitutionala intre ministerul public – respectiv DNA, si Guvern. Conflict generat de actiunea PICCJ de a-si aroga atributia de a verifica legalitatea si oportunitatea unui act normativ, respectiv OUG 13, cu incalcarea competentelor constitutionale ale Guvernului si Parlamentului.
Elaborarea raportului privind procurorul-sef DNA a fost realizata pe fondul dezbaterilor care au capatat o amploare deosebita in spatiul public in ultimul an, dezbateri care au divizat profund opinia publica
Raportul de evaluare a eficientei manageriale si a modului de indeplinire a procurorului sef de la DNA a constatat ca a existat un coflict juridic de natura institutionala