Ne cazam la doi pasi de Praia de Mira, plaja centrala a statiunii cu acelasi nume de pe malul Atlanticului, intr-un apartament de 50 de euro pe zi, situat in curtea interioara a casei Isabelei Marques, o batrana cu aspect de conchistador care nu inceteaza sa-mi vorbeasca vreo 15 minute in portugheza, confundandu-ma cu vreun urmas al lui Vasco da Gama.
Conditiile ne amintesc de casele de la 2 Mai sau Vama, cu balie de spalat rufele in curte si net la cafeneua de peste drum. In rest, frigider cu urme de rugina, dar inca in tipla pe jumate, ceea ce confera valoare camerei, TV Crown cu 4 posturi, un cuptor cu microunde, prajit bine, un veceu cocotat pe un postament, de pe care ai avantajul de a te privi in oglinda, si plasa de tantari din material feros, desprinsa intr-un colt, ceea ce ne da posibilitatea sa admiram un morman de moloz din curtea interioara a unui alt bastinas care inchiriaza cuiburi pentru ratacitori ca noi.
Toate aceste conditii vitrege devin de 5 stele in preajma Atlanticului, a carui briza puternica adie peste lenjeriile apretate in exces din curtea Isabelei Marques, peste gavanoasele cu flori, peste strazi si peste casele pustii pe fatadele carora sunt brodate in faianta, imagini cu minunea de la Fatima si epopeea satului pescaresc Mira, astazi statiune la Atlantic.
Orasul este delimitat de un canal pe care macane carduri de rate, si ziua si noaotea, iar noaptea este brazdat de lilieci, si se intinde in sus, spre limita cu oceanul, cale de vreo strazi, pana la faleza mereu plina de turisti. Practic, in afara falezei, plajei si teraselor din partea de jos a orasului, spre debarcaderul strajuit de palmieri, Mira pare o statiune abandonata , guvernata de fenomene ciudate. Cateodata, intrarea in oras este insorita iar la un kilometru, fir intins, turistii se afunda intr-o ceata laptoasa iar din senin incepe sa ploua, cu picaturi marunte, in fapt efectul de condens pe care il dau ceata si curentii marini.
Sute de localnici sau turisti, care cu tenul nordic, care “plajati” din greu, cum le spune Ana negrilor, se deplaseaza prin pacla laptoasa, cu slapi si prosoape de plaja cu Ronaldo si Porugalia, spre plaja.
In preajma plajei, in micul magazine deschis in urma cu 7 ani, l-am intalinit pe Adrian, un roman stability in Portugalia in urma cu 14 ani.
“Aici sunt fericit. E practic, linistea pe care am cautat-o in Romania atata timp, si nu am gasit-o. Am venit, tot asa, intr-o vacanta, si m-am indragostit de locurile si oamenii astia. Am decis sa plec din Romania pentru ca nu mai suportam mizeria si tigania generalizata, o plaga sociala cultivata constient de politicieni slabi a caror sansa la ciolan se rezuma la imbuibarea celor mai degenerate categorii sociale. In timp ce astia erau tinuti cu casa si masa, pe banii nostrii, ai fiecaruia dintre cei care aduceam contributii la bugetul de stat, pe noi statul nu ne ajuta cu nimic. Din contra, eram victime ale bancilor, ale corporatiilor care aveau monopol pe serviciile publice sau a coruptiei si birocratiei din administratie. Imi este sila sa ma gandesc la ce este acum in tara, darmite sa ma mai gandesc sa ma intorc”, ne spune Adrian.
Deschiderea cu care te intampina portughezii, oameni deosebiti, dar depre care nu se poate spune insa ca sunt cei mai frumosi europeni, media obezitatii fiind peste medie, in ciuda consumului redus de alimente la mesele de baza, felul lor volubil, dar si explozia de miresme si varietatea floral ape care o cultiva , fac din portughezi o natie agreabila.
Diminetile in Mira sunt cetoase precum cele desprinse de pe varful muntilor. Pentru ca efectul de raceala sa fie dublat, oceanul, ca o stropitoare invizibila, arunca peste oras stropi de apa pana pe la orele 10.00.Acest lucru nu impiedica grupuuri de cutezatori sa se deplaseze spre ocean, orbecaind prin ceata, in contra brizei, pentru a prinde ultravioletele.
Pana se face timp de plaja, turistii pot servi cate o “galauo” (cafea lunga cu lapte) de un euro, in cafenele pescaresti, langa guresele portugheze care se aduna la prima ora, in grupuri, ca la sezatoare. Dupa ora 8.00 nu este chip sa degusti ceva intr-o cafenea fara sa auzi din clipa in clipa cate un “Bom dia!” si trei tucaturi aplicate cu sete pe obraji, dupa moda portugheza. Trecute de prima tinerete, carnoase si sterse, aceasta categorie de localnice sunt intalnite pe tot cuprinsul Portugaliei.
