Incepem lunga calatorie de la Iasi spre Portugalia cu o intarziere de 30 de minute a Taromului, pe ruta Iasi-Bucuresti, ocazie cu putem observa indeaproape conditiile cu care Aeroportul din Iasi vine intampinarea pasagerior care il tranziteaza. Cabina “Mama si copilul” este utilata precum o camaruta de sprituri, cu o chiuveta si o masuta din granit, buna pentru intarirea coloanei bebelusului, dand impresia ca alaptarea copilului este posibila doar partial din cabina si restul din sala de asteptare. Din pardoseala salii de asteptare lipsesc bucati de gresie iar peretii poarta amprentele talpilor a zeci de calatori care au incercat a gaseasca un punct de spijin pana la imbarcarile, mereu in intarziere.
Bucurestiul nu ne intampina nici el cu mari atractii sau indreptari ale lucrurilor, ba din contra. Aceeasi mare tiganeala generalizata si mizerie. Pana la zborul spre Frankfurt, acolo unde facem escala in drumul nostru spre Lisabona, ne permitem sa-i ducem pe copii la Gradina Zoologica, iar deceptia noastra, a adultilor, este pe masura depopularii acestui punct de atractie al Bucurestiului. Chiar de la intrare suntem luati in primire de un parcagiu, vanzator de baloane de altfel la intrarea in gradina. Prin semne circulare ne ghideaza spre cel mai bun loc de parcare, chiar in fata casei de bilete, si la coborare ne spune complice. “E in siguranta aici. Doar 10 lei va costa”. Cu 5 lei pe care ii dam la intoarcere, masina scapa fara zgaraieturi, lucru de care se feresc toti bucurestenii, drept pentru care a si fost incurajata aceasta preactica ilegala, pratic, japca pe fata practicata cu acordul complice al autoritatilor bucurestene.
In gradina zoologica, arsita face ca marile animale sa fie ascunse prin custi. Doar inaripatele ce mai dau din aripi pe petecele de apa bahlita. In locul leului, punctul de atractie al gradinii in urma cu multi ani, zace un Aro, iar n custile maimutelor, stau abandonate …niste biciclete. De altfel, iintreaga gradina zologica pare supusa unui exil fortat, spre satisfacerea nustiu carui proiect imobiliar in inima padurii Baneasa, aprobat pe sub masa de coruptii din administratia bucuresteana.
Parasim Bucurestiul a doua zi, cu noaptea in cap. Nici pe Aeroportul Otopeni se pare ca nu scapam de probleme, deoarece la check- in ni se spune ca unul dintre copii nu este operat in baza de date. Acestei situatii i se gaseste rezolvare in vreo 20 de mininute si suntem condusi, in fuga, spre punctul de control destinat pasagerilor cu copii, acolo unde imi ratacesc si cureaua (dn experienta personala, nu am trecut niciodata prin vreun aeroport fara sa las vreun tribut), asa ca aterizez pe aeroportul din Frankfurt cu nadragii in vine, iar Cici, o prietena altruista si fara prea mare nevoie, se pare, de sustinerea budigailor, imi imprumuta cureaua ei, lasata amintire de un marinar.
In Wizz Air-ul in care ne imbacam din Frankfurt spre Lisabona, avem nesansa ca peste bagajele de mana pe care a trebuit sa le depozitam sub scaune, deoarece niste nemti nu atat de civilizati pe cat se bate moneda au umplut toate locasurile destinate bagajelor, sa zburam alaturi de cea mai acra stewardeza, o tanara silfida pe chipul careia se intiparise, cine stie din ce mare frustrare genetica, cea mai crunta grimasa, pe care nemtoaica o folosea pe post e zambet. Pesemne ca in cazul unui accident de avion, la buletinele de stiri, fata acestei fete a fi fost blurata pentru ca stirea sa isi poata pastra doza de dramatism si compasiune. Trezitul cu noaptea in cap, dar si cele cateva ore de zbor ii fac pe copii sa fie mai irascibili decat de obicei, parte dintre pasageri cerand stewardeselor si cate doua permute ca singur mijloc de antifonare a urechilor sensibile.
Aeroportul din Lisabona ne prinde in valtoarea lui. In 2 ore avem inchiriata o masina de teren cu caré ne deplasam spre Poutena, nu inainte de a ne arunca putin prin locurile cele mai fierbinti ale acestei minunate capitale europene. Gara Oriente din Lisabona, cu constructiile ei futuriste, este printre locurile speciale ale Portugaliei. Situata in zona Parcului Natiunilor, din aceasta zona se poate ajunge cu usurinta in orice punct al Lisabonei. In urma cu cativa ani, zona garii Oriente, una dintre cele mai mari gari din lume, a fost aleasa pentru desfasurarea unuia dinte cele mai mari targuri de arhitectura urbana din Europa, Expo 98, iar creatiile concurentilor au ramas cea mai frumoasa marturie materiala a inventivitatii participantilor din peste 20 de tari.
Pe faleza deasupra careia, cu 10 euro de persoana poti cuprinde din telegondola o imagina de ansamblu asupra unei parti din Lisabona, savuram pentru prima oara din racoritoarele cu alcool si fara ale Potugaliei, cu care ne vom intalni la orice pas timp de mai bine de 2 saptamani – Berea Sagres si sucul Guarano. Fiind convins ca Liliput s-a nascut in Portugalia, am aruncat pe gat prima sticla de 250 de miligrame de Sagres, urmand sa aflu ca cea mai mica bere are doar 200 de ml, si chiar se tinde spre mai putin.
Pentru a descoperi de aproape Lisabona, ci nu din goana masinii, luam metrul pana la statia care ne face legatura cu centrul Lisabonei. Vestitele tramvaie , mereu estivale, fara geamuri, masinile micute, gen birje, pentru plimbat turistii, stradutele inguste si abrupte ale Lisabonei, dintr-un capat intr-altul, statui vii ale caror miscari sacadate atrag privitorii ca un magnet, artisti stradali, pietele monumentale si raul Tejo, fac din Lisabona un punct fierbinte pe harta turistica a Europei.
Nelu PAUNESCU
