Cultură

Jean Kristof Bouton revine la Opera Iași!

By Redacția

April 14, 2022

În acest sfârșit de săptămână, Opera Națională Română din Iași propune publicului două spectacolele coupé extrem de apreciate, „Cavalleria rusticana”, de Pietro Mascagni și „Paiațe”, de Ruggero Leoncavallo. Evenimentele vor avea loc sâmbătă și duminică, în Sala Mare, cu începere de la ora 18:30. Reprezentațiile prilejuiesc reîntâlnirea spectatorilor cu unul dintre cei mai îndrăgiți soliști care au lucrat la Opera ieșeană, baritonul canadian Jean Kristof Bouton. Acesta va interpreta rolul Alfio din „Cavalleria rusticana” atât în spectacolul de pe 16 aprilie, cât și în cel de pe 17 aprilie. Alți invitați speciali ai evenimentelor amintite sunt tenorul Marius Vlad Budoiu (Opera Națională Română din Cluj-Napoca) și baritonul George Proca (Opera Națională Română din Timișoara). Vor interpreta soliștii, Corul, Corul de Copii, Baletul și Orchestra Operei Naționale Române din Iași. Dirijor va fi maestrul David Crescenzi. Aida POPA